Cinci mii de mineri au devenit tehnicieni în energie regenerabilă. Reconversia lor profesională, salutată de Klaus Iohannis

×
Codul embed a fost copiat

Reconversia profesională le poate asigura multor oameni un viitor mai bun. O dovedesc cei cinci mii de mineri care, după ce au urmat cursuri de recalificare, au devenit tehnicieni în sectorul energiei regenerabile.

Președintele Klaus Iohannis a salutat, joi, munca acestora.

Sebastian are 37 de ani și a lucrat aproape opt ani la Complexul Energetic Hunedoara, într-o exploatare minieră. Pentru că și-a dorit să facă mai mult, anul trecut a urmat câteva cursuri de reconversie profesională. Așa a realizat că abilităţile tehnice şi profesionale din sectorul minier, sunt uşor transferabile către sectorul energiei eoliene.

Sebastian Tirintică, fost miner:Am făcut cursuri de montator panouri fotovoltaice, am făcut cursuri de bază pe turbine eoliene, am învățat lucruri pe care le coordonez cu experiențele de dinainte”.

Certificările, obţinute în urma cursurilor de reconversie, le vor permite foștilor mineri să lucreze în toată lumea, iar salariile în industria energiei regenerabile pornesc de la 2.000 de euro.

Citește și
cariera miniera gorj
Camionul în care minerii din Gorj au murit nu era omologat pentru transportul de persoane. Angajat: „Așa a fost tot timpul”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Sebastian Enache, manager:Avem de-a face cu o nouă pătură de oameni, care va lucra, peste 20-25 de mii de angajați, în industria regenerabilă până în 2030. Este nevoie imediată de două, trei mii de oameni, pe care nu îi găsim”.

Necesarul de tehnicieni în industria eoliană crește cu 50 de procente în fiecare an. Specialiștii spun că este nevoie de trei oameni la întreținerea unei singure turbine eoliene. Minerii, care au făcut deja cursuri de tehnicieni, fie s-au angajat la marile companii, fie și-au dezvoltat afacerile lor.

Adrian Borbel, fost miner: O mare parte dintre ei și-au schimbat domeniul de activitate, și-au făcut firme, lucrează în montare de sisteme de fotovoltaice”.

Școala de reconversie profesională de la Constanța, precum și cea din Valea Jiului, au dat promovat până acum mai multe serii de tehnicieni. Președintele Klaus Iohannis a stat de vorbă cu unii dintre ei.

Klaus Iohannis, președintele României:Astfel de centre trebuie extinse în condițiile în care, peste tot, în România, dorim să avem o dezvoltare semnificativă pe regenerabile”.

Giorgiana Alexe, directorul centrului de training:Am preluat persoane care au fost bucătari, profesori, din orice industrie, și i-am dus în industria eoliană”.

Cele mai mari parcuri eoliene din țara noastră sunt în Dobrogea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momentul în care nouă mineri blocaţi în subteran, după o alunecare de teren, reușesc să iasă din pământ | VIDEO
Momentul în care nouă mineri blocaţi în subteran, după o alunecare de teren, reușesc să iasă din pământ | VIDEO

Un videoclip în care nouă mineri din Republica Democrată Congo reușesc să iasă în mod miraculos dintr-o mină de aur prăbușită peste ei a devenit viral pe rețelele de socializare.

Camionul în care minerii din Gorj au murit nu era omologat pentru transportul de persoane. Angajat: „Așa a fost tot timpul”
Camionul în care minerii din Gorj au murit nu era omologat pentru transportul de persoane. Angajat: „Așa a fost tot timpul”

Trei directori de la Complexul Energetic Oltenia au rămas fără funcție, după tragedia de ieri, când trei mineri au pierit într-un accident de muncă.

Cei trei mineri morți în accidentul din Gorj au lăsat copii mici în urmă. Primele măsuri după tragedie
Cei trei mineri morți în accidentul din Gorj au lăsat copii mici în urmă. Primele măsuri după tragedie

Doi directori ai Complexului Energetic Oltenia au fost demiși, iar al treilea a renunțat singur la funcție după accidentul tragic de marți, de la mina de suprafață din Gorj.

O mină de aur s-a prăbușit în China. 18 mineri au rămas blocați în subteran
O mină de aur s-a prăbușit în China. 18 mineri au rămas blocați în subteran

Echipajele de salvare sunt mobilizate duminică pentru a scoate la suprafaţă 18 persoane blocate în subteran după prăbuşirea unei mine de aur în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, informează AFP, care citează presa oficială.

Povestea medicului Radu Lupescu, eroul bolnavilor din Franța. Munca lui a fost recunoscută de președintele Emmanuel Macron
Povestea medicului Radu Lupescu, eroul bolnavilor din Franța. Munca lui a fost recunoscută de președintele Emmanuel Macron

Alungat de mineri, când a înțeles că n-are timp de pierdut într-o Românie aflată în degringoladă după Revoluție, un medic român și-a clădit o carieră impresionantă în Franța.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.