CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula

CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula
ECF

CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete, care vor circula în special pe rutele turistice spre mare și munte, dar și către marile orașe din țară.

 

Toate trenurile interne ale CFR Călători vor avea începând din 2022 sau 2023 locuri prevăzute special pentru transportul bicicletelor, în conformitate cu legislaţia europeană, a anunțat Dan Costescu, directorul general al companiei.

"Avem vagoane care ne trebuie pentru traficul intern, avem vagoane pe care vrem să le modernizăm pentru a putea primi biciclete în ele. S-a schimbat legislaţia, acum s-a clarificat, de fapt, s-a fundamentat mai bine legislaţia europeană şi avem obligaţia la termenul de aplicare încă în discuţie - poate fi 2022, 2023 - să avem patru locuri de biciclete în fiecare tren", a declarat Costescu.

Potrivit lui Costescu, se lucrează chiar la un concept nou, de vagoane dedicate exclusiv bicicletelor, proiect pe care îl consideră de mare succes.

Citește și
Tren
Zeci de trenuri de călători pe ruta Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", anulate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Noi lucrăm şi la un concept nou de vagoane dedicate exclusiv bicicletelor, unde pot să intre 30-40 de biciclete. Părerea mea este că va fi un mare succes. Am sondat deja, şi pe rutele turistice ele vor fi un mare succes. Va fi ruta spre Valea Prahovei, vor fi rutele de lângă munte, de lângă oraşele mari, de lângă Timişoara, de lângă Cluj, chiar şi de lângă Iaşi spre Vatra Dornei, rutele spre mare, unde foarte mulţi vor să-şi pună bicicleta în tren, să plece dimineaţa la mare, să meargă la plajă în Constanţa, de exemplu, iar seara bicicleta în tren, înapoi în Bucureşti. Fără mijloace de transport în comun, doar cu bicicleta. Şi vrem să culegem informaţii - sunt anumite zone de navetişti care mai vin din satele înconjurătoare staţiilor de cale ferată. De obicei îşi legau bicicleta la gară, se urcau în tren, luau mijloacele de transport - autobuz sau altceva - la destinaţie, în oraşele mari unde lucrau. Acum îi încurajăm să urce în tren cu bicicleta şi să meargă pe bicicletă şi când coboară în oraşele mari, gen Bucureşti, Ploieşti, Iaşi. Cu banii vom aranja comercial oferta, în aşa fel încât ei să fie cam tot pe acolo la cheltuieli, dar să aibă confortul că sunt cu mijlocul lor de transport şi au mobilitate, se pot duce oriunde în oraş", a arătat Dan Costescu.

 

Iarna, vagoanele de biciclete vor putea transporta schiuri

 

Întrebat dacă iarna aceste vagoane de biciclete vor putea fi folosite pentru transportul schiurilor, directorul general al CFR Călători a răspuns: "Da, bineînţeles".

"Cuvântul de ordine este versatilitate pentru aceste vagoane, proiectanţii au primit această sarcină, este în caietul de sarcini. Ele vor fi folosite pentru biciclete, iar iarna vor putea fi puse şi schiurile acolo. Avem o zonă unde vor putea fi puse şi bagajele mari, în momentul în care ne mişcăm pe zonele suburbane unde se mai face naveta cu bagaje mai mari. Avem şi o mulţime de sisteme alternative. De exemplu, peste suportul de bicicletă unde intră roata din faţă există o strapontină, care în mod normal e la perete, dar când nu avem bicicleta acolo strapontina poate coborî, se aşează pe suportul de bicicletă ca pe un picior şi acolo stă încă un pasager, în momentul în care vrem mai mulţi. Dar în general ele sunt reversibile şi flexibile ca utilizare", a adăugat acesta.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Circulaţia mai multor trenuri, suspendată miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteo
Circulaţia mai multor trenuri, suspendată miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteo

Circulaţia mai multor trenuri va fi suspendată, miercuri şi joi, în urma avertizărilor meteorologice privind ninsori şi vânt puternic în sud-estul ţării, în timp ce alte garnituri vor avea opriri suplimentare, anunţă CFR Călători.

Zeci de trenuri de călători pe ruta Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional
Zeci de trenuri de călători pe ruta Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", anulate

Un număr de 22 de trenuri de călători care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" vor fi anulate, în perioada 25 ianuarie - 8 februarie, din cauză că se vor face lucrările de sudură a şinelor şi aparatelor de cale.

Câte trenuri vor circula între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă. Programul acestora
Câte trenuri vor circula între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă. Programul acestora

72 de trenuri vor circula 24h/24h, începând din 12 decembrie, între Gara de Nord București și Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.