Ce job-uri își caută refugiații ucraineni în România. Peste 1.000 vor să se stabilească la noi în țară

×
Codul embed a fost copiat

Peste o mie de ucraineni care au fugit de război intenționează să se stabilească în România, cel puțin pentru o vreme.

Sunt primii care au cerut permisul de protecție temporară, care le dă și dreptul să se angajeze, iar reprezentanții Inspectoratului de Emigrări se așteaptă ca numărul lor să crească. Pentru că refugiații sunt calificați în diferite meserii, firmele românești se luptă să îi atragă. Pe litoral, pe lângă salariu, le oferă cazare și masă.

La serviciile de imigrări din țara, zeci de ucraineni așteaptă să le vină rândul ca să primească permisul de protecție temporară. Documentul le dă, printre altele, dreptul să se angajeze în România.

Yana, refugiată din Ucraina: „Trebuie să îmi găsesc de muncă pentru că am patru copii. Ocupația mea în Nicolaev a fost de bucătar și am găsit deja unde să lucrez tot ca bucătar.”

Potrivit Inspectoratului de Emigrări, până acum, au fost eliberate refugiaților aproape 1.300 de permise de protecție, dar oficialii se așteaptă ca numărul lor să crească.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De la începutul războiului, 580.000 de ucraineni au intrat în România și 80.000 au rămas la noi.

Cei care vor să se stabilească în România sunt ajutaţi de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă să se angajeze. În Brașov, instituția are deschis un birou chiar în centrul pentru refugiați.

Liliana Dragomir, director AJOFM Brașov: „Cea mai mare cerere este în HoReCA, de asemenea pentru automotive, în construcții, bineînțeles și în turism, în servicii.”

Au apărut și inițiative private prin care ucrainenii sunt puși în legătură cu firmele care le oferă un loc de muncă. Pagina de internet ukriniasi.ro este una dintre ele.

Sorina Miron, responsabil comunicare „Ukrainians in Iași”: „Avem peste 150 de locuri de muncă postate pe site. Dacă inițial noi căutăm locuri de muncă pentru ucraineni acum antreprenorii ne scriu nouă și noi postăm job-urile pe site-ul nostru.”

Olga a reușit să se angajeze la un centru pentru relații cu clienții.

Olga, refugiată din Ucraina: „Munca este necesară. Este o încercare de a reveni la un mod de viață normal care a fost perturbat de război.”

Pentru că ucrainenii reprezintă o resursă importantă de angajați, firmele sunt în competiție ca să îi atragă. Pe lângă salariu unele plusează cu alte beneficii, cum se întâmpla, de exemplu, pe litoral.

Victor Holban, administrator hotel: „Le oferim cazare, mâncare.”

Sebastian Puznava, președinte patronatul Marea Mamaia: „Am luat legătura cu colegi de-ai noștri din Ucraina și așteptăm că dumnealor să trimită către litoralul românesc, personal calificat din hotelurile și restaurantelor dumnealor.”

Mihai Mazilu, reprezentant restaurant: „Pentru începutul de sezon am avea nevoie de cel puțin 40 de persoane.”

Pe de altă parte, nu toți ucrainenii care sunt, acum, în România vor să se stabilească aici.

Potrivit Poliției de Frontieră mulți s-au întors deja în Ucraina - dar instituția nu a putut furniza până la această oră o cifră exactă.

Grănicierii ucraineni - citați de o agenție de presă din Germania - au comunicat, în schimb, că de la începutul invaziei ruse peste 500 de mii de ucraineni s-au întors din străinătate. 8 din 10 persoane ar fi fost bărbaţi iar majoritatea ar fi venit din Polonia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.