Când vom putea merge în vacanță în Grecia sau Bulgaria. Măsurile anunțate de autorități

×
Codul embed a fost copiat

Este clar că nu vom mai avea vacanţele de altă dată în Grecia, însă autorităţile se străduiesc să găsească măsuri cât mai eficiente, astfel încât să ne bucurăm de vară.

Cea mai recentă informaţie vine din partea ministrului elen al Turismului, care susţine ca, înainte de urcarea în avion, vizitatorii trebuie să fie testaţi negativ, pentru coronavirus.

Pe plaje, se vor păstra distanţe sociale, iar în restaurante sau taverne, mesele trebuie aşezate la 2 metri unele de altele.

Pe de altă parte, bulgarii speră şi ei să primească oaspeţi, măcar la jumătatea verii.

Grecia spera să poată primi turişti străini de pe 1 iulie

 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Însă cei care vor să îşi petreacă vacanţa în republica elena trebuie să fie testaţi negativ pentru coronavirus, înainte de a urca în avion. Regulă a fost anunţată de ministrul grec al turismului Charis Theoharis într-un interviu pentru ziarul german Faz.

Charis Theoharis, ministrul grec al Turismului: "Ideea este de a efectua inspecții în țara de plecare, astfel încât persoanele care sunt deja în avion să se simtă în siguranță că alți pasageri au fost testaţi negativ pentru coronavirus."

O decizie finală nu a fost luată încă în acest sens dar premierul grec susţine ideea testării turiştilor. Spune - în acelaşi timp - că este posibil că vara aceasta să nu existe baruri deschise.

Kyriakos Mitsotakis, premierului grec: "Acum, adevărata întrebare este dacă vom putea să avem turiști mai târziu în vară.
Reporter: Veţi putea?
Kyriakos Mitsotakis, premierului grec: "Numai dacă suntem de acord cu protocoale foarte specifice, sperăm la nivel european. Să presupunem că oamenii vor fi testați înainte de zbor și apoi îi vom monitoriza cu atenție, fie un test de anticorpi, fie un test PCR. Și atunci, desigur, experiența turistică din această vară poate fi ușor diferită de cea pe care am avut-o în anii precedenți. Cu mai multă distanțare socială."

Turiștilor li se va lua temperatura la aeroport

 

Adonis Prinianakis a învăţat limba româna în timpul facultăţii la Cluj.

Acum deţine una dintre cele mai mari agenţii de turism din Creta, care aduce mii de vizitatori români în Grecia şi este în strânsă legătură cu oficialii de la Ministrul turismului.

Adonis Prinianakis, proprietar agenție turism: "Când o să vină turiştii aici în Creta o să li se ia temperatura la aeroport. Încă nu s-au finalizat toate hotărârile de Guvern, pentru că depinde ce prevede Organizaţia Mondială a Sănătăţii, că trebuie să respectăm aceste reguli."

Mulţi români merg însă în Grecia cu maşina. Deocamdată, în republica elenă, în autoturisme pot călători cel mult 3 oameni. La Ministerul Turismului din Grecia se discută însă despre ridicarea restricţiei, cel puţin în cazul familiilor cu mai mulţi copii.

În ceea ce priveşte turismul cu autocarul şi acolo se iau în calcul reguli stricte. Tasos Sarafidis deţine în Grecia o companie de transport. În fiecare vară, aduce din România, mii de turişti în Atena.

Tasos Sarafidis, proprietar firma de transport: "Se discuta ca în autocare să nu mai fie numărul maxim de persoane. În loc de 50 de persoane, 25. Adică, oamenii să stea unul pe două scaune."

Nici la plajă nu va mai fi ca în anii trecuţi. Păstrarea unei distanţe sociale este esenţială, chiar şi în aer liber. Unii administraţi au luat deja măsuri.

Pe plajă din Glyfada - de pildă - umbelele de plaja au fost aşezate la o distanţă considerabilă una de celalta.

În ceea ce priveşte cazarea, nu se ştie deocamdata dacă vor fi deschise toate hotelurile mari.

Proprietar agentie turism: "O să fie plexiglas la recepţiile hotelurilor, să nu vină în contact recepţionerii cu turiştii. La fel, şi în restaurante. Trebuie să fie aproximativ la 2 metri pătraţi câte o masă, să nu fie foarte înghesuiţi turiştii. La piscine, la fel."

Turiștii vor purta măști pe feribot

 

Cât despre călătoria cu feribotul, chiar joi seară autorităţile au avansat câteva reguli. Pe nave vor putea fi ocupate doar jumătate din locuri şi turiştii vor fi obligaţi să poarte măşti.

Pe de altă parte, Bulgaria, aflată şi ea în preferinţele românilor pentru vacanţe, a anunţat că încearcă să îşi deaschida porţile pentru turiştii străini tot pe 1 iulie.

La piscine, autorităţile bulgare se gândesc să le ia temperatura tuturor turiştilor, iar distanţa dintre scaune ar trebui să fie între 2 şi 4 metri.

Georgi Toporchev: "Obligatoriu se vor dezinfecta vestiarele înainte de afi folosite. de asemenea, avem disponibile prosoape peste tot."

Vecinii de la sud de Dunăre vor icepe să relaxeze restricţiile impuse din cauza COVID-19 pe 13 mai. De atunci, bulgarii vor avea voie să călătorească în ţară, în scop turistic şi vor redeschise hotelurile mici şi pensiunile.

Pentru a-i convinge pe străini să le viziteze tara, 47 la sută dintre hotelierii bulgari spun că vor reduce preţurile.

În Bulgaria au fost confirmate aproape 1.900 de cazuri de coronavirus, iar 84 de oameni au murit.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.