Azilele groazei. A fost audiat un martor important: Godei îmi datorează 12.000 de euro

×
Codul embed a fost copiat

Un martor important în dosarul căminelor din Ilfov, în care au fost torturați și înfometați zeci de bătrâni, a fost audiat de polițiștii Direcției de Investigații Criminale.

Este vorba despre un om de afaceri din Ilfov, care le-a închiriat suspecților o casă în comuna Afumați. Acolo funcționa unul dintre centrele percheziționate de procurorii DIICOT.

Mihai Bârsan, martor "...aveți cuvântul meu de onoare, vă spun la toată lumea, eu nu intram decât la doua-trei săptămâni o dată, mă duceam p-acolo așa mai mult în vizită. O singură dată am intrat, m-au rugat ei, Godeiu, nici n-am știut cum îi cheamă, Godei, până acuma, ca să intru să văd un vecin de-al meu care era bolnav, era bolnav, septicemie a avut”.

Reporter: Și ce ați văzut acolo în cămin, cum erau ținuți bătrânii?

Mihai Bârsan, martor: "Curățenie, eu n-am intrat decât prin bucătărie și m-am dus într-o cameră, când am intrat la el era într-o cameră singur, cearceafuri călcate, spălate, totul alb, totul pus la locul lui."

Citește și
azilele groazei
Noi audieri în dosarul azilelor groazei. Suspectul principal, acuzat că s-a îmbogățit de pe urma bătrânilor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihai Bârsan i-a închiriat lui Ștefan Godei una dintre casele în care suspectul principal în dosar pretindea că îngrijește bătrâni și persoane cu dizabilități. S-a întâmplat acum 4 ani.

Omul de afaceri susține că i s-a părut că Godei este un om de încredere chiar dacă în ultima vreme întârzia cu plata chiriei.

Reporter: Domnul Mihai, cât vă datorează domnul Godei?

Mihai Bârsan, martor: "Cum cât, are pe trei luni de zile să-mi plătească chiria.”

Reporter: Asta însemnând?

Mihai Bârsan, martor: "12.000 de euro.”

Reporter: Se putea găti acolo?

Mihai Bârsan, martor: "Domnule, când intram mirosea a ciorbă și tocană zilnic, într-o zi le-a făcut scovergi."

Anchetatorii vor folosi și aceasta informație, pentru că centrul respectiv nu era autorizat astfel încât acolo să se gătească. Pe hârtie, Ștefan Godei declara că asigura masa plătind servicii de catering.

Declarațiile martorului vor ajunge la dosarul instrumentat de procurorii DIICOT, care, săptămâna aceasta au strâns noi probe desfășurând mai multe percheziții informatice în telefoanele suspecților.

Nu este exclus să se folosească de aceste probe noi în fața judecătorilor Curții de Apel București, unde au cerut arestarea preventivă și a celorlalți 20 de inculpați.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noul ministru al Muncii: Situaţia descoperită în „azilele groazei” va reprezenta preocuparea imediată a mea şi a ministerului
Noul ministru al Muncii: Situaţia descoperită în „azilele groazei” va reprezenta preocuparea imediată a mea şi a ministerului

Situaţia descoperită în "azile ale groazei" va reprezenta preocuparea imediată a mea şi a ministerului, a anunţat noul ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Noi audieri în dosarul azilelor groazei. Suspectul principal, acuzat că s-a îmbogățit de pe urma bătrânilor
Noi audieri în dosarul azilelor groazei. Suspectul principal, acuzat că s-a îmbogățit de pe urma bătrânilor

Au loc noi audieri în dosarul care a scandalizat România, cel al căminelor în care au fost torturați bătrâni.  

Două centre destinate îngrijirii vârstnicilor din Giurgiu, deschise după propunerea de închidere pentru 6-12 luni
Două centre destinate îngrijirii vârstnicilor din Giurgiu, deschise după propunerea de închidere pentru 6-12 luni

Autorităţile din Giurgiu anunţă, marţi, redeschiderea a două centre publice destinate îngrijirii bătrânilor.

 

Continuă controalele în azile și așezăminte sociale. Patronii spun că neregulile sunt minore
Continuă controalele în azile și așezăminte sociale. Patronii spun că neregulile sunt minore

După două demisii din noul cabinet, continuă controalele în centrele sociale şi azilele de bătrâni. Doar în ultimele 24 de ore autoritățile au suspendat activitatea a 10 astfel de aşezăminte.

După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”
După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”

După ce, zile în șir a negat, s-a victimizat, ba chiar a amenințat că va da în judecată jurnaliștii, Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.