Apicultorii cer interzicerea substanțelor otrăvitoare pentru insecte. Cât de dăunătoare sunt

×
Codul embed a fost copiat

În culturile noastre, se folosesc pesticide interzise de câţiva ani în statele Uniunii Europene.

O aşa-zisă "coaliţie europeană a albinelor", din care fac parte şi apicultorii români, îi cere Comisiei Europene să nu mai permită nici unei ţări folosirea substanţelor otrăvitoare pentru insecte.

Ministrul român al Agriculturii a primit marți o petiţie prin care crescătorii de albine îi solicită să voteze la Bruxelles un regulament prin care pesticidele să fie controlate în laborator, înainte de a intra pe piaţă.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: ”Trebuie să fiu în acelaşi timp şi în fața fermierilor, şi în fata culturilor, dar şi în fața albinelor. Hărnicia albinei iese într-o anumită ordine.”

Aceasta a fost constatarea ministrului Daea, la finalul discuţiilor cu apicultorii din toată ţara. Aceştia s-au plâns că Ministerul Agriculturii le permite cultivatorilor de rapiță, porumb şi floarea soarelui să trateze plantele cu chimicale care omoară albinele.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mircea Ciocan, președintele ROMAPIS: ”Sunt interzise în întreg spaţiul european din 2013. Datorită politicilor agrare ale Ministerului Agriculturii în ultimii 6 ani au beneficiat de derogări. Toxicitatea acestor substanţe se manifestă acut, prin moartea imediată a albinii. Deja sunt raportate la lanurile de răpită din acest an mortalităţi.”

Unele pesticide cu care sunt stropite culturile pot ucide matca, iar fără regina albinelor familia se dezorganizează. Sau substanţele pot acţiona ca neurotoxine asupra albinelor lucrătoare. E ca şi cum şi-ar pierde busola. Pleacă pe câmp să adune nectarul şi nu mai ştiu să se întoarcă la stup.

Tionuț Tănăsoiu, apicultor: ”Mi s-a întâmplat şi mie, dar sunt apicultori care practic au pierdut totul. Familiile noastre se decimează. Se depopulează şi producţia de miere nu mai există.”

România este în prezent al doilea producător de miere din Uniunea Europeană, cu o cantitate de 10.000 de tone. Potenţialul e dublu, spun specialiştii, atâta vreme cât sursa acestei bogaţii e protejată.

Rămâne de văzut aşadar cum vor vota autorităţile noastre pe 20 mai, când Comisia Europeană va pune în discuţie un ghid de control strict al pesticidelor. Ministrul Agriculturii pare să spună că îi susţine pe producătorii de miere.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Românii consumă din ce în ce mai multă miere. Cele mai căutate de pe piață
Românii consumă din ce în ce mai multă miere. Cele mai căutate de pe piață

Aromată sau consistentă, polifloră, de prun, fag sau de mană, mierea este tot mai căutată de români.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.