Anchetă la Ploiești, după ce mai mulți polițiști locali au depus acte că nu pot lucra decât ziua

Anchetă la Ploiești, după ce mai mulți polițiști locali au depus acte că nu pot lucra decât ziua
Agerpres

Mai mulți polițiști locali din Ploiești au depus acte că nu pot lucra decât pe timpul zilei, în condițiile în care mobilierul stradal din oraș a fost vandalizat, iar primarul a spus că nu vede niciun polițist local patrulând.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, anunţă că va cere Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate verificarea documentelor medicale în cazul unora dintre angajaţii Poliţiei Locale Ploieşti, în condiţiile în care a constatat că unu din zece angajaţi de la Ordine Publică a prezentat acte medicale conform cărora pot fi încadraţi în muncă doar pe timp de zi, potrivit News.ro.

Edilul mai reclamă că, după ce mobilierul stradal din oraş a fost vandalizat, a mers pe jos prin oraş şi nu a întâlnit nici măcar un poliţist local.

"Vom trimite o adresă către CAS pentru o reverificare a ceea ce înseamnă documentele medicale care stau la baza unor decizii cel puţin ciudate şi a unor încadrări ciudate a ceea ce însemană poliţiştil locali. Sunt 102 poliţişti locali la ordine publică, 10 dintre ei nu pot lucra decât la schimbul unu, este actul medical, pentru că au tensiune, unii dintre ei. Vreau să fie foarte clar: empatizez foarte mult cu cei care suferă, cu cei care într-adevăr sunt bolnavi, cu cei care într-adevăr au probleme medicale, dar îmi este foarte greu să înţeleg cum cineva care are o problemă medicală gen tensiune poate lucra doar schimbul unu, nu schimbul doi şi trei. Toate aceste documente sunt emise de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi medicale, de către cabinete medicale şi, cu tot respectul pentru meseria fiecăruia, trebuie făcută o verificare. Avem aceeaşi situaţie la nivel de dispecerat: este un domn care poate lucra doar ziua, noaptea, nu, şi are act medical în sensul ăsta. Nu se poate. Când 10% din efectivele Poliţiei Locale legate de ordine publică nu pot desfăşura activitatea decât din când în când, pe româneşte, avem o problemă în sensul ăsta pentru că poate ăsta este unul dintre motivele pentru care îi vedem mai rar pe stradă", a declarat primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, marţi, într-o conferinţă de presă.

Edilul, cunoscut ploieştenilor pentru faptul că se deplasează frecvent prin oraş pe jos, precizat că a mers zilele trecute timp de o oră prin oraş fără a vedea un poliţist local la datorie, în condiţiile în care cu două zile înainte în oraş mobilierul stradal fusese vandalizat.

Citește și
deces
Sfârșit cumplit pentru o fată de 17 ani din Ploiești. A fost ucisă și abandonată într-un subsol de către fostul iubit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a menţionat că graficul poliţiştilor locali arăta că aceştia ar fi trebuit să fie la datorie.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Conflict spontan în trafic, la Ploiești. Doi bărbați împușcați cu un pistol de tip airsoft
Conflict spontan în trafic, la Ploiești. Doi bărbați împușcați cu un pistol de tip airsoft

Două persoane au fost rănite în urma unui scandal care a avut loc, duminică seară, în zona Parcului Municipal Vest Ploieşti, şi în timpul căruia s-a tras cu un pistol tip airsoft.

Sfârșit cumplit pentru o fată de 17 ani din Ploiești. A fost ucisă și abandonată într-un subsol de către fostul iubit
Sfârșit cumplit pentru o fată de 17 ani din Ploiești. A fost ucisă și abandonată într-un subsol de către fostul iubit

O fată de 17 ani a avut parte de un sfârșit cumplit, iar trupul ei a fost abandonat în subsolul unei clădiri din Ploiești.

O familie din Ploiești a fost bătută și terorizată de membrii unei grupări violente
O familie din Ploiești a fost bătută și terorizată de membrii unei grupări violente

Ameninţaţi, bătuți și terorizați de membrii unei grupări violente.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.