Un medicament pentru artrită este eficient împotriva formelor severe de COVID-19

Covid-19
Shutterstock

Un medicament utilizat în tratamentul artritei s-a dovedit eficient în îngrijirea pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de COVID-19, conform unui studiu.

Medicamentul tofacitinib, comercializat, printre alte mărci şi sub denumirea de Xeljanz, a fost testat în cadrul unui studiu clinic la care au participat 289 de pacienţi spitalizaţi cu forme grave de COVID-19 în 15 unităţi medicale de pe teritoriul Braziliei.

Rezultatele studiului au fost publicate, miercuri, în The New England Journal of Medicine, informează AFP.

Jumătate dintre pacienţi au primit medicamentul - două pastile de 10 miligrame pe zi - şi îngrijiri clasice, iar cealaltă jumătate a primit un tratament placebo şi îngrijiri medicale.

După 28 de zile, 18,1% dintre membrii grupului care au primit tratamentul au dezvoltat o formă de insuficienţă respiratorie - care a necesitat, de exemplu, intubare sau ventilaţie mecanică - sau au decedat, comparativ cu 29% dintre cei din grupul placebo.

Citește și
vaccin
Belarusul a început testarea propriului vaccin împotriva Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, circa 5,5% dintre membrii grupului placebo au decedat în comparaţie cu 2,8% dintre pacienţii trataţi cu tofacitinib.

''Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului nostru aleator asupra tofacitinib în rândul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie COVID-19'', a precizat Otavio Berwanger, din cadrul spitalului israelian Albert Einstein, care a condus studiul clinic în parteneriat cu Pfizer.

Tofacitinib este autorizat în Statele Unite pentru tratarea poliartritei reumatoide, reumatismului psoriazic şi rectocolitei hemoragice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Franța a adoptat noi măsuri de relaxare a restricțiilor anti-Covid. Masca de protecţie nu mai este obligatorie
Franța a adoptat noi măsuri de relaxare a restricțiilor anti-Covid. Masca de protecţie nu mai este obligatorie

Vor fi mai puţine restricţii în Franţa. De joi, masca de protecţie nu mai este obligatorie în aer liber. Iar circulaţia pe timpul nopţii nu va mai fi îngrădită.

Belarusul a început testarea propriului vaccin împotriva Covid-19
Belarusul a început testarea propriului vaccin împotriva Covid-19

Republica Belarus a început testarea propriului vaccin împotriva noului coronavirus, informează miercuri TASS, care citează agenţia BelTA.

Studiu: Aproximativ un sfert dintre bolnavii de COVID-19 prezintă probleme de sănătate persistente
Studiu: Aproximativ un sfert dintre bolnavii de COVID-19 prezintă probleme de sănătate persistente

Aproape un sfert dintre persoanele care au contractat maladia COVID-19 se confruntă, la cel puţin o lună după trecerea prin boală, cu probleme de sănătate pe care nu le-au experimentat înainte de infectare, potrivit un studiu de amploare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.