Suntem la un pas de declararea epidemiei de gripă în România. În farmacii nu se mai găsesc medicamente de răceală și gripă

×
Codul embed a fost copiat

Suntem la un pas distanţă de momentul în care în România ar putea fi declarată oficial epidemie de gripă. Cert este deocamdată că avem un record de infecții respiratorii.

Camerele de Garda sunt pline, iar multe doctorii au dispărut din farmacii, reclama medicii şi pacienţii. În tot acest timp, ministrul Sănătăţii spune că situaţia este sub control şi insistă că avem medicamentele necesare.

Maria, o copilă de trei ani, se simte rău de câteva zile aşa că mama ei a adus-o la camera de gardă.

''Testul de gripă este pozitiv.
-Aoleu, așa repede a ieșit?
-De unde a luat gripă asta?
-Din colectivitate, spăsii de joacă, creșe, magazine, vizite. De oriunde.
-Înseamnă că trebuie să luăm și noi toți medicamente?
-Da, se dă și profilaxie pentru contacți.''

Sala de așteptare a unității de primiri urgențe de la Spitalul Marie Curie este plină. Unul lângă altul, copiii bolnavi așteaptă să fie consultați.

''-Febră și tuse..de vreo 2 zile.
-Ați încercat acasă întâi?
-Da, nu am venit imediat că am zis că poate îi trece.
-A mai răcit în sezonul acesta?
-Da, e a treia oară în decurs de o lună și puțin.''

Citește și
spital viroze
Decizia Ministerului Sănătății după creșterea alarmantă a cazurilor de viroze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Record al îmbolnăvirilor în ultimii zece ani

Este un record al îmbolnăvirilor pentru ultimii zece ani. Într-o singură săptămână peste 140 de mii de persoane au fost depistate cu infecții respiratorii. Mulți dintre pacienți se plâng de faptul că tusea persistă chiar și câteva săptămâni după ce au fost bolnavi. Specialiștii atrag atenția că o persoană poate face viroză ori gripă chiar și de mai multe ori în același sezon. Iar acest lucru se poate întâmpla mai ales în cazul persoanelor nevaccinate.

Andreea Ioaneș, epidemiolog: ''Aceste temperaturi favorizează răspândirea virozelor. Din cauza oscilațiilor de temperatură dintre zi și noapte organismul nu se obișnuiește cu temperatura și nu poate să lupte împotriva infecțiilor.''

Deşi situaţia este cât se poate de serioasă mulţi reclamă că abia găsesc tratamentele necesare pentru viroze ori gripă.

„-Antiviralele le-ați găsit greu?
-Daaa.
-Ați încercat în mai multe farcmacii?
-Da, și apoi într-o singură farmacie am reușit să găsim.''

''-Febră de o săptămână. A încept să nu mai suporte lumina și am venit de urgență
-A fost greu să găsiți antitermicele?
-Daa și mi-am făcut ceva provizii când am găsit''.

Beatrice Speteanu, farmacistă: ''De săptămâna trecută au disprut cam toate formele din depozite. La începutul lunii decembre, spre jumătate a dispărut originalul, iar apoi genericele, pe care foarte rar le comadau farmaciile, s-au epizat și acelea. Din păcate a fost și un stoc mic, pentruc ă nici cei de la firmele generice nu știau care va fi cerere anul acesta.''

La Ministerul Sănătății situația este alta.

Prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății: ''Există patru milioane de tablete la nivel național de oseltamivir, un antitermic, antiinflamtor sau antiviral poate să solicite una dintre variantele pe care le dăm spre informare.''

România aşteaptă avizul Comisiei Europene pentru a suspenda exportul de antivirale timp de șase luni.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
S-a dublat numărul virozelor față de anii anteriori, arată datele INSP. Aici intră însă numai cele raportate
S-a dublat numărul virozelor față de anii anteriori, arată datele INSP. Aici intră însă numai cele raportate

Numărul cazurilor de viroze s-a dublat raportat la media ultimilor ani, arată datele INSP. Numai de la o săptămână la alta, creșterea numărului de cazuri de infecții respiratorii a fost de peste 40%.

Decizia Ministerului Sănătății după creșterea alarmantă a cazurilor de viroze
Decizia Ministerului Sănătății după creșterea alarmantă a cazurilor de viroze

Ultimele zile ale anului au pus la grea încercare personalul medical din camerele de gardă ale spitalelor.

Tot mai mulți pacienți ajung internați cu viroze respiratorii. La Timişoara sunt spitalizați peste 100 de bolnavi
Tot mai mulți pacienți ajung internați cu viroze respiratorii. La Timişoara sunt spitalizați peste 100 de bolnavi

Peste 100 de pacienţi sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara cu viroze respiratorii, printre ei numărându-se şi zece copii.

 

Cel mai agresiv val de viroze din ultimul deceniu a umplut spitalele. Se așteaptă declararea epidemiei de gripă
Cel mai agresiv val de viroze din ultimul deceniu a umplut spitalele. Se așteaptă declararea epidemiei de gripă

România este lovită de cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimul deceniu, cu un record al îmbolnăvirilor. În ultimă săptămână, s-au înregistrat peste 140.000 de cazuri în total, față de 38.322 câte erau anul trecut în aceeași perioadă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.