Suntem în pragul unei epidemii de gripă. Avertismentul medicilor pentru părinți

×
Codul embed a fost copiat

Luni încep cursurile în şcolile şi grădiniţele de stat, iar peste trei milioane de copii se întorc în colectivitate. Pentru că suntem în pragul unei epidemii de gripă, medicii îi sfătuiesc pe părinţi să-i ţină acasă pe cei mici dacă au semne de boală.

Până acum cinci oameni au murit de gripă şi, doar săptămâna aceasta, peste 53.000 au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii. În camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie, un pacient din doi este depistat cu virusul gripal.

Toată săptămâna, unităţile de primiri urgențe ale spitalelor de copii au fost extrem de aglomerate. Pentru că jumătate dintre micii pacienţi aveau gripă au fost internaţi. Celor care nu prezentau probleme grave li s-au dat reţete cu indicaţii clare.

Mamă: ''Am făcut şi testul, a ieşit negativ. Sperăm să putem trata acasă, să nu rămânem pe aici''.

Luni încep şcolile şi grădiniţele aşa că unii părinţi au vrut să se asigure că nu vor fi probleme nici pentru copiii lor, nici pentru ceilalţi.

Citește și
spital
Bilanțul morților din cauza gripei a ajuns la 5. Vaccinul, cea mai bună apărare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mamă: ''Până nu se face bine nu o să-l duc, nu vreau să îmbolnăvesc şi alţi copii. Sunt părinţi care din cauza serviciului sau din alte probleme nu au cu cine să-i lase şi îi duc la scoala''

Pe de altă parte, medicii spun că un copil cu viroza poate îmbolnăvi cel puţin 3-4 colegi. Uneori cei mici tuşesc sau strănuta fără a pune mâna la gură, iar în spaţiul închis al clasei virusul se răspândeşte cu uşurinţă ajungând şi la copiii sănătoşi.

Diagnosticarea din timp şi tratamentul corect pot face că boala să nu ajungă la complicaţii precum convulsii, pneumonii sau meningite. Doctorii, reamintesc că virozele nu se tratează cu antibiotice.

Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru: ''Sa primească antiviralele adecvate şi trebuie urmăriţi cu stricteţe, monitorizaţi, dar izolarea e lucrul cel mai important''.

Dacă starea copilului nu este gravă, iar medicul îi da avizul să intre în colectivitate, este indicat să se respecte câteva reguli de igienă.

Copilul trebuie învăţat să folosească un şerveţel sau o batistă atunci când strănuta sau tuşeşte, să se spele cât mai des pe mâini şi chiar să poarte o mască de unică folosinţă.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele societăţii de microbiologie: ''Singura soluţie de prevenţie e vaccinarea pentru că se obţin anticorpi protectori''.

Toate aceste sfaturi sunt valabile şi în cazul adulţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Zeci de mii de infecţii respiratorii în toată ţara. 5 oameni au murit de gripă
Zeci de mii de infecţii respiratorii în toată ţara. 5 oameni au murit de gripă

Ajutată de vremea rea, gripa este de neoprit. 5 oameni au murit din cauza ei şi sunt focare în Bucureşti, Braşov şi Constanţa. În paralel creşte semnificativ şi numărul pacienţilor cu infecţii respiratorii acute.

Bilanțul morților din cauza gripei a ajuns la 5. Vaccinul, cea mai bună apărare
Bilanțul morților din cauza gripei a ajuns la 5. Vaccinul, cea mai bună apărare

Gripa a mai ucis un om, de această dată din județul Mureș. Este a 5-a victima în mai puțin de o săptămână, în condițiile în care sezonul e abia la început.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.