Statistică sumbră. Câți pacienți au murit înainte de vreme din cauza sistemului de sănătate

×
Codul embed a fost copiat

Date șocante despre modul în care statul are grijă de cetățeni: 80 la sută din pacienții români au murit în 2016 înainte de vreme din cauza sistemului de sănătate, arată ultimul raport al Eurostat, serviciul de statistică al Uniunii Europene.

Lipsa personalului medical, indiferența cu care sunt tratați bolnavii, accesul greu la tratamente de ultimă generaţie, dar și slabă educație sanitară sunt factorii principali care au dus la aceste statistici sumbre. Astfel, în topul deceselor care puteau fi evitate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană.

În comună Costeşti, la 50 de kilometri de Iaşi, nu este medic de familie de trei ani. Spaţiul în care a funcţionat cabinetul este acum o ruină.

Tamara Liteanu, purtător de cuvânt primărie Costeşti: "S-au dărâmat părţile care nu prezintă siguranţă, urmează consolidarea zidurilor, acoperişul. Primăria, deşi nu are o ofertă pentru funcţionare cabinet medical individual, vrea să asigure condiţiile în caz că cineva vrea să vină că medic de familie".

Oamenii din sat sunt nevoiţi să meargă zeci de kilometri când au o problemă de sănătate.

Femeie: "Salvarea vine după 2 ore, şi asta e, stăm şi suferim. Nu-i cine să facă o injecţie aici în sat. Băiatul meu trebuia să facă injecţii anul trecut şi nu le-a facut''.

Citește și
Boala misterioasă care i-a provocat moartea unui fumător. Este primul caz de acest fel
Boala misterioasă care i-a provocat moartea unui fumător. Este primul caz de acest fel
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Femeie: "Mori acasă. Toată lumea are nevoie de medic, mai ales noi ăştia bătrâni".

Peste 500 de localităţi sunt fără medici de familie. Iar specialişti lipsesc şi din spitale. Nu avem suficienţi doctori în unităţile de primiri urgente, în secţiile de terapie intensivă, de pediatrie sau neurologie.

Iar acolo unde sunt, unii nu au aparatura necesară ori nu le pasă de starea pacienţilor. 157 de cazuri de malpraxis au ajuns în atenţia comisiei de disciplină a colegiului medicilor din România numai în anul 2016, însă numărul doctorilor acuzaţi este mult mai mare.

Toate aceste situaţii clasează România pe locul 1 în Uniunea Europeană când vine vorba de morţi care ar putea fi evitate.

Statisticile arătau că în 2015, în România, 50.000 de români mureau din cauza sistemului de sănătate. Situaţia s-a agravat, iar ultimul raport al Eurostat arată că în 2016, 4 din 5 decese puteau fi evitate dacă pacienţii beneficiau în timp util de intervenţii medicale sau de tratamentele necesare.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ''Exista reguli pe care toată lumea trebuie să le respecte, de la banalul spălat pe mâini până la protocoale, care din păcate nu se aplică aşa cum trebuie''.

Iar problemele din sistemul de sănătate sunt numeroase.

Vasile Barbu, Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor: ""
....

Bolile de inimă, cancerul şi accidentele vasculare cauzează cea mai mare parte a deceselor. Sunt maladii care ar putea fi prevenite sau tratate dacă ar fi fost descoperite la timp.

Lucian Miron, medic primar oncolog: "Când boala este depistată precoce, vindecarea este sigură, în stadii avansate nu mai există şanse de vindecare. Prezentarea la medic în timp util este un deziderat major".

Rosalina Lepădatu, Asociaţia Pacienţilor cu Boli Rare: ''Oamenilor le e greu să acceseze sistemul de sănătate şi apelează la vraci şi tămăduitori. Nu se duc la medic la primele simptome şi când se duc e tarziu''.

Carmen Benchea, medic de familie: ''Putem face investigaţii paraclinice prin care putem descoperi foarte mulţi factori de risc pentru boli, adulţii nu se adresează şi vin doar ocazional''.

Ministerul Sănătăţii spune că s-au făcut paşi pentru că statisticile sumbre să fie ameliorate. 7 programe de screening au început să fie implementate, s-a extins finanţarea trombolizei în AVC, iar în ultimii 2 ani s-au introdus 39 de tratamente noi pentru bolile grave. Dar mai sunt multe de schimbat în sistemul sanitar.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat internat într-un spital de psihiatrie din Iași a murit electrocutat
Un bărbat internat într-un spital de psihiatrie din Iași a murit electrocutat

Incident tragic la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani. Un pacient de 52 de ani, cu afecţiuni psihice grave, şi-a pierdut viaţa după ce s-a electrocutat.

Boala misterioasă care i-a provocat moartea unui fumător. Este primul caz de acest fel
Boala misterioasă care i-a provocat moartea unui fumător. Este primul caz de acest fel

Un bărbat a devenit primul pacient care a decedat ca urmare a unei grave boli respiratorii provocată folosirea ţigării electronice, au anunţat oficialii departamentului de sănătate din statul Illinois.

Cazul Săpoca. Urmărire penală in rem pentru neglijență în serviciu și ucidere din culpă
Cazul Săpoca. Urmărire penală in rem pentru neglijență în serviciu și ucidere din culpă

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au decis, marţi, extinderea urmării penale în cazul atacului din Spitalul de la Săpoca, cât şi a urmării penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.