Sala de sport a Universităţii de Medicină va intra în circuit ca spital-suport COVID

×
Codul embed a fost copiat

În toate punctele critice de pe harta îmbolnăvirilor cu COVID-19, autoritățile caută soluții pentru a putea prelua pacienți. În special din rândul celor care trebuie îngrijiți la Terapie Intensivă.

În Târgu-Mureș, sala de sport a Universităţii de Medicină şi Farmacie a fost amenajată și echipată corespunzător încă de acum câteva luni. Luni seară, însă, preia rolul de spital-suport COVID pentru bolnavii în stare critică ce ar urma să vină din alte județe, gâtuite în lupta cu epidemia.

Asistenţii medicali transferaţi aici sunt instruiţi să îngrijească pacienții în stare critică. 20 de bolnavi poate prelua noua unitate, în cazurile în care nu se mai găsesc locuri pentru ei în spitalele din țară.

Mara Toganel, prefect judeţul Mureş: "Având de vedere nevoia la nivel naţional pentru locurile la ATI în candrul spitalului suport, au fost operaţionalizate în prima fază un număr de zece paturi destinate pacineților în stare critică cu nevoie de ventilare mecanică, până la sfârşitul săptămânii dublăm capacitatea".

Cadrele medicale nu au mai dat piept cu noul coronavirus. Învață de la zero procedurile, inclusiv cum să se echipeze corect.

Citește și
spital
A vrut să ajute o fată agresată pe stradă de fostul ei iubit, dar a ajuns în stare gravă la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mirela Morar, asistent şef coordinator: "Există un număr mare de personal medical care nu este pregătit. Am făcut instructaj medical amănunţit privind îmbrăcarea şi dezbrăcarea, care sunt cele mai importante procedee".

Spitalul suport-COVID de la Târgu Mureş a fost amenajat în urmă cu patru luni în sala de sport a Universităţii de Medicină, Ar fi trebuit, inițial, să trateze pacienți cu forme ușoare, dar va primi suferinzi în stare critică.

Horaţiu Moldovan, coordonator medical: "Suntem organizaţi din punct de vedere al resurselor umane din partea SCJU Mureş, dar şi un număr mare de colegi de la alte spitale din judeţ. Sunt în total 140 de persoane".

În spitalele din Târgu Mureş au fost transferaţi, în ultimele zile, pacienţi din Hunedoara şi Braşov. Spitalul-suport intră în circuit chiar de luni seară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

A vrut să ajute o fată agresată pe stradă de fostul ei iubit, dar a ajuns în stare gravă la spital
A vrut să ajute o fată agresată pe stradă de fostul ei iubit, dar a ajuns în stare gravă la spital

Un tânăr de 22 de ani din Neamț a plătit nemeritat de mult pentru că a sărit în apărarea unei femei agresate pe stradă.

Un bătrân a ajuns la spital în stare critică după ce a fost bătut cu bestialitate de fiul său
Un bătrân a ajuns la spital în stare critică după ce a fost bătut cu bestialitate de fiul său

Un bătrân din județul Botoșani bătut cu bestialitate de propriul fiu a ajuns la spital în stare critică. Medicii fac tot posibilul să îi salveze viața. Aparent nu există niciun motiv serios în spatele agresiunii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.