S-a dublat numărul virozelor față de anii anteriori, arată datele INSP. Aici intră însă numai cele raportate

Incepe sezonul virozelor

Numărul cazurilor de viroze s-a dublat raportat la media ultimilor ani, arată datele INSP. Numai de la o săptămână la alta, creșterea numărului de cazuri de infecții respiratorii a fost de peste 40%.

Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, la nivel naţional, în intervalul 19 - 25 decembrie 2022, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, precum gripa clinică, IACRS şi pneumonii a fost de 140.688, comparativ cu 101.059 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 38.322 cazuri înregistrate în S 51/2021.

Prin urmare, media de cazuri în aceeaşi perioadă pentru cinci sezoane anterioare pandemiei de COVID-19 (anii 2015-2019) a fost de 64.049 de infecţii respiratorii acute, ceea ce înseamnă că numărul înregistrat acum reprezintă o creştere de 119.7%, arată datele INSP, citate de news.ro.

Au fost raportate la nivel naţional 2.685 cazuri de gripă clinică comparativ cu 1.644 cazuri înregistrate, în săptămâna precedentă intervalului 19 - 25 decembrie 2022, şi cu 79 cazuri înregistrate în S 51/2021.

Activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu răspândire locală în judeţele Brașov, Buzău, Cluj, Prahova, Sibiu, Timiş, Ilfov, municipiul București şi cazuri sporadice în unele judeţe.

Citește și
Gripa
Tot mai mulți pacienți ajung internați cu viroze respiratorii. La Timişoara sunt spitalizați peste 100 de bolnavi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De asemenea, au fost raportate 16 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), mai puţin cu opt faţă de săptămâna precedentă, şi cu 15 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului anterior.

INSP mai precizează că nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Totodată, în săptămâna 19.12.2022 – 25.12.2022 au fost raportate 94 cazuri confirmate de gripă (18 cu virus AH3, 28 cu virus AH1, 46 cu virus gripal A nesubtipat şi 2 cu virus gripal B).

De la începutul sezonului au fost raportate 208 cazuri de gripă confirmate în laborator: 112 cazuri cu virus gripal A nesubtipat; 45 cazuri cu virus gripal AH3; 46 cazuri cu virus gripal AH1; cinci cazuri cu virus gripal B.

Conform sursei citate, până la data de 25 decembrie 2022, au fost vaccinate antigripal 1.417.836 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Decizia Ministerului Sănătății după creșterea alarmantă a cazurilor de viroze
Decizia Ministerului Sănătății după creșterea alarmantă a cazurilor de viroze

Ultimele zile ale anului au pus la grea încercare personalul medical din camerele de gardă ale spitalelor.

Tot mai mulți pacienți ajung internați cu viroze respiratorii. La Timişoara sunt spitalizați peste 100 de bolnavi
Tot mai mulți pacienți ajung internați cu viroze respiratorii. La Timişoara sunt spitalizați peste 100 de bolnavi

Peste 100 de pacienţi sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara cu viroze respiratorii, printre ei numărându-se şi zece copii.

 

Cel mai agresiv val de viroze din ultimul deceniu a umplut spitalele. Se așteaptă declararea epidemiei de gripă
Cel mai agresiv val de viroze din ultimul deceniu a umplut spitalele. Se așteaptă declararea epidemiei de gripă

România este lovită de cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimul deceniu, cu un record al îmbolnăvirilor. În ultimă săptămână, s-au înregistrat peste 140.000 de cazuri în total, față de 38.322 câte erau anul trecut în aceeași perioadă.

Dr. Irina Strâmbu a explicat, în emisiunea „Doctor de bine”, cum ne protejăm mai bine de viroze și viruși gripali
Dr. Irina Strâmbu a explicat, în emisiunea „Doctor de bine”, cum ne protejăm mai bine de viroze și viruși gripali

Persoanele cu afecțiuni cronice sunt mai predispuse la răceli și gripă în sezonul rece.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.