Premieră în lumea medicală: o femeie infectată cu HIV a acceptat să doneze un rinichi

×
Codul embed a fost copiat

Chirurgii de la spitalul american Johns Hopkins din Baltimore au realizat o premieră medicală, transplantând un rinichi provenind de la o femeie infectată cu HIV la o altă persoană seropozitivă.

 

Intervenţia chirurgicală a fost realizată luni, iar donatoarea, Nina Martinez (35 de ani) a participat la o conferinţă de presă online. Primitorul transplantului este anonim.

 

 

Citește și
motociclete, motociclisti
Motocicliștii cer extinderea Programul RABLA la vehiculele cu 2 roți. Petiția lansată online
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Martinez a dorit iniţial să doneze un rinichi unui prieten, dar, după decesul acestuia, a continuat demersul şi a făcut donaţia către un anonim, precizează reprezentanții Johns Hopkins, informează Agerpres.

 

 

Anterior, medicii considerau periculos ca o persoană infectată cu HIV să rămână cu un singur rinichi.

Decizia realizării transplantului este dovada încrederii pe care oamenii de ştiinţă o au în medicamentele antiretrovirale, care le permit bolnavilor să ducă o viaţă normală sau aproape normală.

Unul dintre medicii de la Johns Hopkins, Dorry Segev, estimează că între 500 şi 600 de persoane seropozitive ar putea dona organe în fiecare an în Statele Unite, unde mii de persoane seropozitive mor în aşteptarea unui transplant. Până în prezent, puteau fi transplantate doar organe prelevate de la persoane seropozitive decedate.

În 2016, spitalul a primit autorizaţia de a realiza primul transplant de acest fel şi a fost, de atunci, în aşteptarea unor pacienţi compatibili.

Primitorul organului trebuie să continue tratamentul cu antiretrovirale. La fel trebuie să procedeze şi Nina Martinez.

"După ce îl scot pe primitor de pe lista de aşteptare, toată lumea câştigă un loc, chiar dacă au HIV sau nu", a declarat donatoarea pentru Washington Post.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Anunțul Boeing despre softul considerat vinovat pentru prăbuşirea a două avioane
Anunțul Boeing despre softul considerat vinovat pentru prăbuşirea a două avioane

Boeing depune eforturi disperate pentru a recâştiga încrederea pasagerilor. Compania americană a anunţat că a modificat softul considerat vinovat pentru prăbuşirea a două avioane.

Motocicliștii cer extinderea Programul RABLA la vehiculele cu 2 roți. Petiția lansată online
Motocicliștii cer extinderea Programul RABLA la vehiculele cu 2 roți. Petiția lansată online

Motocicliştii din România cer ca programul RABLA să îi ajute şi pe ei, nu doar pe şoferi. Cele mai multe vehicule pe două roţi care circulă în prezent pe şosele sunt vechi.

Experiment. Ce se întâmplă cu un șofer la un drum lung, de peste 14 ore
Experiment. Ce se întâmplă cu un șofer la un drum lung, de peste 14 ore

"Am condus în zig-zag, am aţipit de trei ori, în 10 minute, şi am văzut obstacole care nu existau în realitate!" Este mărturia unui şofer profesionist, care a condus 36 de ore, fără să doarmă, pentru a atrage atenţia asupra oboselii la volan.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă