Parchetul, sesizat în cazul Institutului Oncologic din Timișoara. ”A fost rea voință”

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Sănătăţii a sesizat parchetul general cu privire la întârzierea şi nerealizarea Institutului Oncologic din Timişoara.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că a trimis Corpul de Control pentru a verifica situaţia.

Sorina Pintea: "Concluzia raportului este că a fost rea voinţă, nepricepere, sau şi una şi alta. Pentru că, îmi dau seama şi îmi asum ceea ce spun, au fost interese pentru ca acest centru să nu se construiască. Iar pentru cei care au găsit tot felul de motive să nu facă am pregătit un set de sancţiuni."

Construcţia, începută în anul 1994, ar fi trebuit să unească toate secţiile Spitalului Municipal. Apoi, a primit destinaţia de Institut Oncologic. Nu a devenit însă nici una, nici alta.

În total, programul de guvernare cuprinde opt Institute Oncologice: cinci dintre ele din fonduri europene, iar trei vor fi construite prin parteneriate private.

Citește și
Sorina Pintea
Anunțul făcut de Sorina Pintea, după ce un bebeluș a murit la Spitalul din Târgoviște
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Diagnosticat inițial cu laringită, un copil a ajuns în moarte cerebrală la București
Diagnosticat inițial cu laringită, un copil a ajuns în moarte cerebrală la București

Sorina Pintea a declarat, sâmbătă, că autorităţile fac verificări la Spitalul Judeţean Vâlcea după ce un copil în vârstă de un an şi jumătate, diagnosticat iniţial cu laringită, a fost transferat în comă la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.

Anunțul făcut de Sorina Pintea, după ce un bebeluș a murit la Spitalul din Târgoviște
Anunțul făcut de Sorina Pintea, după ce un bebeluș a murit la Spitalul din Târgoviște

Este anchetă la Spitalul Judeţean din Târgovişte după ce un bebeluş de numai trei săptămâni a murit miercuri seara.

Cazul pacientului din Roșiorii de Vede. Pintea spune că a contractat bacteria în spital
Cazul pacientului din Roșiorii de Vede. Pintea spune că a contractat bacteria în spital

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vorbit, luni, despre cazul unui pacient internat la un spital din Roșiorii de Vede, unde ar fi contractat o bacterie periculoasă.

Sorina Pintea, despre probele prelevate din maternități: „106 sunt conforme”
Sorina Pintea, despre probele prelevate din maternități: „106 sunt conforme”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat luni că a primit rezultatul probelor prelevate de la maternități, după ce mai mulți bebeluși au fost infectați cu stafilococul auriu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă