Mărturii din spitale. Unii medici ar fi primit echipament pentru grădinărit. "E o dramă!"

×
Codul embed a fost copiat

De altfel, dinspre numeroase spitale din toată țara se ridică tot mai mult problema epuizării echipamentelor de protecție pentru personal.

La Galați, conducerea Spitalului Clinic de Urgență spune că mai are materiale doar pentru o săptămâna, iar mănușile și măştile le sunt date angajaților, la intrarea în tura, pe semnătură. Până acum, dinspre minister, spun oamenii, au venit doar promisiuni și încurajări.

Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi. Aici, de la începutul crizei sanitare au curs promisiunile. Ne-o spune chiar managerul unității medicale, care se plânge că mai are echipamente de protecție pentru o săptămână.

Prof. dr. Dorel Firescu, directorul medical Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "Nici ministerul nu ne-a ajutat foarte tare. Până astăzi, din partea ministerului n-am avut nimic."

Alina Dobrea, manager Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "Mai avem de primit "masca chirurgicală", 76.000, 56.000 de bucăţi de la Unifarm. De luni tot ne promit că vin aceste măşti, dar se pare că astăzi sau mâine. Avem promisiuni, v-am zis, de la Unifarm. Chiar ieri, domnul secretar de stat Raed Arafat ne-a anunţat că au venit avioanele din străinătate cu echipamentele de protecţie."
Reporter: Cât timp mai faceţi faţă cu echipamentele pe care le aveţi acum?
Alina Dobrea, manager Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "Cel puţin o săptămână."

Citește și
spital timisoara
Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara nu mai primește pacienți din alte județe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

5 măști de persoană, pe semnătură, la Cluj


La spitalul de boli infecţioase Cluj, unde sunt internaţi mai mulţi pacienţi cu COVID, medicii au primit acum 4 zile câte 5 măşti de persoană, pe semnătură. Situaţia pare și mai dificilă în alte județe ale țării, spune doctorul Eșanu care este, totodată, și lider de sindicat.

Victor Eșanu, preşedinte CFSMR: M-au sunat colegii de la Gorj, au primit nişte echipamente pe care scrie, s-au uitat pe etichetă, mi-au arătat ieri, scrie că este un echipament pentru grădinărit, dacă vă puteţi imagina. Noi dacă nu suntem protejaţi, ne îmbolnăvim împreună cu pacienţii, ne culcăm în spitalul de boli infecţioase lângă pacienţi, şi s-a terminat cu asistenţa medicală. Este o dramă!

O biochimistă angajată a spitalului a fost testată pozitiv, miercuri. Femeia a fost într-o excursie, împreună cu un grup de cadre medicale, în Antalia. S-a întors pe 13 martie și de-atunci a venit la serviciu. A intrat în contact cu numeroase persoane, dar pentru că nu a prezentat simptome de îmbolnăvire, nu a fost testată.

Acum, toţi angajaţii spitalului se tem că ar putea fi infectaţi.

Alina Dobrea, manager Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "S-a testat tot personalul medical care a intrat în contact cu acea biochimistă. Toate testele au ieşit negative. Au fost testate 34 de persoane."

Refuzul spitalelor din Brăila de a-şi împărţi sarcinile în gestionarea crizei Covid19 i-a supărat pe medicii din Galaţi. Aici vin, în continuare, cazuri grave și din orașul învecinat.

Prof. dr. Dorel Firescu, directorul medical Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "În condiţiile în care facem o organizare politico-sanitara şi în condiţiile în care permitem unui spital - deşi de sus se spune, "domnule, ăla face aia, ăla face aia" - să spună "eu nu vreau", atuncea lucrurile sunt astea care sunt."

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. Șase decese anunțate astăzi, bilanțul total ajunge la 23 de morți
Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. Șase decese anunțate astăzi, bilanțul total ajunge la 23 de morți

Coronavirus România 26 martie, LIVE UPDATE. De la zi la zi, primim tot mai multe veşti rele. Autorităţile confirmă deja 22 decese, dar şi 1.029 cazuri de infectare.

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara nu mai primește pacienți din alte județe
Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara nu mai primește pacienți din alte județe

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, unul dintre centrele care tratează bolnavii de Covid-19, a anunțat că nu mai primește pacienți din alte județe.

Povestea tragică a femeii care a murit la spitalul din Suceava.
Povestea tragică a femeii care a murit la spitalul din Suceava. "I-au pus un pansament peste hemoragie"

Poveștile celor sfârșiți pe lista neagră a decedaților confirmați cu COVID-19 scot la iveală neputința și erorile sistemului sanitar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.