Doi tineri din Cluj-Napoca le-au arătat oamenilor, pe stradă, cum se face corect o resuscitare

×
Codul embed a fost copiat

În fiecare an, în Europa, în jur de trei sute de mii de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara unui spital. Doar una din șase victime primește ajutor, pe loc, din partea semenilor.

Sunt date oficiale ale Consiliului European de Resuscitare și arată cât de important este să știm câteva manevre simple.

În Cluj-Napoca, doi tineri le-au arătat oamenilor, pe stradă, cum pot fi de folos în astfel de situații.

Tânăr care explica manevrele de resuscitare: „Trebuie să arate ceva de genul: 1 şi 2 şi 3 şi 4. Spatele drept tot timpul, să nu pierzi contactul niciodată. Şi să te foloseşti de faptul că eşti perpendicular pe piept”.

Cei doi tineri, un medic şi un instructor de fitness, au făcut o demonstrație în centrul municipiului Cluj-Napoca. Le-au arătat trecătorilor cum se face corect o compresie toracică ce poate salva viaţa unei persoane. Deşi, în mod normal, manevra se aplică mai mult de 2-3 minute, cei doi s-au luat la întrecere pentru a atrage atenţia și au reușit să menţină ritmul pentru aproximativ 10 minute.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Instructorul de fitness a fost cel care a cedat primul. Experienţa medicului şi-a spus cuvântul.

Marian Alexandru, instructor de fitness: „Foarte solicitant. Cumva, am auzit că la două minute ar trebui schimbate persoanele pentru a se păstra eficiența. Avea sens”.

Trecătorii spun că la astfel de lecţii trebuie să asiste cât mai multă lume.

Bărbat: „Asta trebuie să ştie orice om, nu numai cei care vor deveni cadre medicale. Oricine trebuie să ştie să facă”.

Femeie: „E importantă, foarte importantă. Mi-ar plăcea, dar unde să înveţi, acasă?”

Fete: „Ni se pare o acţiune foarte importantă. Chiar e de folos să ştie lumea”.

Provocarea a fost lansată de medicul rezident care preda cursuri de prim-ajutor.

Dr. Mihai Oprea, medic și instructor de prim ajutor: „Este ceva ce trebuie făcut de toată lumea. Dacă eşti pe stradă şi vezi un eveniment, trebuie să intervii. Nu este suficient să aşteptăm să vină ambulanța, trebuie să intervenim”.

În România mor anual aproximativ 70 de mii de oameni pentru că nu li se acordă la timp primul ajutor, potrivit datelor statistice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Militarii polonezi care se îndreptau la exerciţiul Dacia 21 Livex au acordat primul ajutor la un accident GALERIE FOTO
Militarii polonezi care se îndreptau la exerciţiul Dacia 21 Livex au acordat primul ajutor la un accident GALERIE FOTO

Personalul medical din autospeciala sanitară aflată în coloana militară poloneză ce participă la exerciţiul Dacia 21 Livex a acordat, miercuri, primul ajutor unor persoane implicate într-un accident rutier, în zona Bărăganu, la 20 de km de Slobozia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă