De ce se fac tot mai puține transplanturi în România. ”De 3 ani de zile sunt pe oxigen”

×
Codul embed a fost copiat

Numărul transplanturilor din România scade simţitor de la un an la altul, spre disperarea bolnavilor care sunt pe listele de aşteptare.

Câteva mii de români au nevoie de un rinichi, un ficat sau o inimă nouă, însă deocamdată autorităţile nu au soluţii pentru ei. Lipsesc organele, iar doctorii din centrele acreditate nu îşi dau interesul pentru prelevarea lor, spun chiar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Cu toate acestea, până acum nu s-a luat nicio măsură.

Au trecut deja 3 luni de când Adela este pe lista de aşteptare pentru un transplant. A fost diagnosticată cu o boală gravă de plămâni, aşa că tânăra de 35 de ani are nevoie urgent de operaţie.

Adela Croitoru: ''De 3 ani de zile sunt pe oxigen. Din iulie până în februarie mi-au făcut analize peste analize, să vadă dacă mă încadrez. Respir 14%, nu există tratament.''

Peste 3.500 de români au nevoie de un transplant pentru a putea supravieţui. Din păcate, numărul donatorilor a scăzut de la un an la altul.

Citește și
transplant Rusia
Operaţie unică, reuşită de ruşi: unui copil i-au fost înlocuiţi plămânii şi ficatul

De la începutul anului şi până acum, 76 de pacienţi au fost declaraţi în moarte cerebrală. Doar 31 dintre ei au ajuns donatori. Pentru 17, familiile au refuzat să îşi dea acordul, iar la ceilalţi au fost alte probleme.

Deşi în România sunt acreditate aproape 40 de centre, doar în câteva dintre ele se face prelevare de organe.

Carmen Pantiş, medic ATI: ”Majoritatea care au potenţial nu dau donatori, sunt spitale care au dat şi acum nu mai dau.''

Doctor Cristian Grasu, sectretar de stat în MS: ''O fac pentru că echipele de conducere zic aşa: ”de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?” Este o problemă de implicare directă a conducerii acelor spitale.''

Bolnavii din România ar putea primi organe din străinătate, dacă ţara noastră ar face parte din Eurotransplant - o organizaţie formată din 8 ţări europene, care se ajută între ele cu organe. Însă nu toţi văd cu ochi buni această aderare.

Profesor doctor Irinel Popescu: ”Să ne uităm şi la ţările mari, care nu doar că nu au intrat, dar se feresc categoric. Franţa, Italia, Spania. Eu personal nu am o părere clară, dar doctor Zota are.''

Doctor Victor Zota, consilier ANT: ”Să rezolvăm noi în România problema asta a logisticii și apoi să ne gândim că vom intra în Eurotransplant. Franţa, Italia şi Spania nu au nevoie de Eurotransplant pentru că au suficienţi donatori şi transplanturi.''

O altă problemă pe care autoritățile ar trebui să o rezolve este transparentizarea sistemului. Victor Zota, fost şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, condamnat cu suspendare pentru trafic de ovocite, este acum consilier în ANT.

Cât despre Registrul Naţional de Transplant, în urmă cu câteva luni, fosta şefă a ANT a făcut o plângere la DIICOT după ce a descoperit că Registrul era în administrarea unei firme private de IT şi nimeni din Agenţie nu avea acces la baza de date. 

Doctor Radu Zamfir, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant: ''RNT e administrat de altă firmă.  Eu consider că nu este necesar să avem nevoie (n.r. de acces la registru), deoarece aici au acces cei care înscriu pacienții.''

De la începutul anului şi până acum, în România s-au făcut doar 78 de transplanturi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rinichi transportat, în premieră, cu ajutorul unei drone. Ce spun medicii
Rinichi transportat, în premieră, cu ajutorul unei drone. Ce spun medicii

În timp ce la noi în ţară pacienţii mor aşteptând în zadar un transplant, în Maryland, Statele Unite, o dronă a transportat în premieră un rinichi între două spitale.

Operaţie unică, reuşită de ruşi: unui copil i-au fost înlocuiţi plămânii şi ficatul
Operaţie unică, reuşită de ruşi: unui copil i-au fost înlocuiţi plămânii şi ficatul

O operaţie de transplant unică în lume a avut loc în Moscova.

A primit o inimă nouă când era la terapie intensivă, iar medicii îi dădeau șanse mici
A primit o inimă nouă când era la terapie intensivă, iar medicii îi dădeau șanse mici

O inimă cât o viaţă întreagă! Un pacient de 24 de ani din Sălaj a primit, vineri seară, cel mai mare cadou din viaţa lui, în urma unui transplant: o inimă nouă.

Șansă la viață pentru un tânăr. Bărbatul a primit o nouă inimă înainte de Paşte
Șansă la viață pentru un tânăr. Bărbatul a primit o nouă inimă înainte de Paşte

Un pacient în vârstă de 24 de ani din Sălaj a primit o nouă şansă la viaţă. Tânărul a primit o nouă inimă, după ce familia unui bărbat din Baia Mare și-a dat acordul pentru prelevarea de organe.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă