Arafat: Dacă nu ne vaccinăm împotriva gripei sezoniere, vom avea două boli care amândouă ucid

Raed Arafat
Pro TV

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că va fi nevoie de o campanie amplă privind vaccinarea împotriva gripei sezoniere, el avertizând că vor circula două virusuri, care provoacă două boli, ambele mortale.

 

Prezent sâmbătă în vama Albiţa, unde i-a întâmpinat pe medicii şi asistenţii întorşi dintr-o misiune umanitară în Republica Moldova, Raed Arafat a transmis un avertisment celor care se arată împotriva vaccinării, transmite News.ro.

"Am început să aud şi vorbe despre vaccinare, că nouă nu ne trebuie vaccinare. Încă nu a apărut vaccinul anti-COVID, dar vine perioada iernii, vine perioada toamnei, va intra şi gripa sezonieră, vom avea şi COVID, vom avea şi gripă sezonieră. Dacă nu ne vaccinăm împotriva gripei sezoniere, o să avem o problemă foarte mare: vom avea două boli care amândouă ucid şi una dintre ele poate fi prevenită şi controlată prin vaccin şi normal este să se facă chiar o campanie de vaccinare mult mai amplă decât până acum, dacă vrem să limităm măcar una dintre cele două boli şi unul dintre cele două virusuri să nu se răspândească”, a afirmat Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că nerespectarea măsurilor privind obligativitatea purtării măştii în spaţiile închise poate duce la o creştere semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19. Arafat cataloghează drept "iresponsabilă" atitudinea celor care în prima zi a stării de alertă au mers la un protest.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 16 mai 2020. 267 cazuri noi România. Bilanțul ajunge la 16.704
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Sunt convins că dacă nu vom respecta toate recomandările care s-au dat - purtarea măştii în transportul public în comun, purtarea măştii în spaţiile închise - dacă nu vom respecta acest lucru ne vom trezi cu o creştere semnificativă a cazurilor. Creşterea cazurilor poate să înceapă să apară în următoarele 7-14 zile, asta e un lucru clar. Responsabilitatea e transferată deja către cetăţeni în mare parte şi cetăţenii trebuie să fie foarte atenţi la măsurile pe care le aplică dacă vor să se protejeze pe ei şi pe ceilalţi. (...) Responsabilitatea este la noi toţi acuma”, a spus Arafat, sâmbătă, în vama Albiţa.

El a adăugat că riscul este major nu doar asupra sănătăţii, ci şi asupra economiei, în cazul în care nu vor respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

"Într-adevăr, măsurile de restricţie afectează economia, dar şi virusul dacă începe să se răspândească poate să afecteze economia foarte serios. Dacă într-o fabrică se infectează 20, 30, 40% dintre cei care lucrează în fabrica respectivă gândiţi-vă că acea fabrică se închide şi se închide minim 14 zile. Deci de aici trebuie să fim foarte atenţi la măsurile pe care le implementăm în firme, în fabrici, în clădirile de birouri dacă vrem activitatea economică să continue”, a spus şeful DSU.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Coronavirus România, 16 mai 2020. 267 cazuri noi România. Bilanțul ajunge la 16.704
Coronavirus România, 16 mai 2020. 267 cazuri noi România. Bilanțul ajunge la 16.704

Un număr de 267 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 16.704 de îmbolnăviri, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

Specialiști: Frica de Covid-19 va determina tot mai mulți oameni să inventeze scuze pentru a nu merge la serviciu
Specialiști: Frica de Covid-19 va determina tot mai mulți oameni să inventeze scuze pentru a nu merge la serviciu

Îmi iau concediu medical, inventez scuze că nu mă simt bine, orice scenariu este bun ca să nu mă întorc la serviciu.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.