Americanii au dezvoltat "pastila care ucide cancerul". Medicamentul ar putea distruge tumorile solide

pastila care ucide cancerul
Profimedia

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un medicament care, potrivit rezultatelor studiilor preclinice, ar avea capacitatea de a "anihila" toate tumorilor canceroase solide, lăsând neafectate celulele sănătoase.

 

Cercetătorii de la centrul City of Hope, una dintre cele mai mari organizaţii de cercetare şi tratament oncologic din Statele Unite, au publicat, marţi, un studiu în care sunt detaliate rezultatele preliminare ale testelor efectuate asupra AOH1996, supranumită "pastila care ucide cancerul".

Medicamentul vizează o variantă canceroasă a PCNA (proliferating cell nuclear antigen), o proteină care, în forma sa afectată de mutaţii, deţine un rol "critic" în replicarea ADN-ului şi repararea tuturor "tumorilor în expansiune", a indicat City of Hope.

Linda Malkas de la departamentul de diagnostic molecular şi terapie experimentală al centrului oncologic din California, a lucrat la acest medicament în ultimii 20 de ani, informează DPA, citată de Agerpres.

"PCNA este ca un terminal aerian important, cu mai multe porţi pentru avioane. Datele sugerează că PCNA este modificat în mod unic în celulele canceroase, iar acest lucru ne-a permis să concepem un medicament care să vizeze doar forma PCNA din celulele canceroase", a declarat Malkas.

Citește și
boala
O femeie s-a trezit cu o boală rară după ce s-a cazat într-un hotel. A crezut că e cancer, dar testele au arătat altceva
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pastila noastră care ucide cancerul este ca o furtună de zăpadă ce închide un hub aerian important, suspendând toate zborurile, care nu mai pot intra sau ieşi, dar numai ale avioanelor purtătoare de celule canceroase", a precizat cercetătoarea.

Malkas a descris aceste rezultate drept "promiţătoare", însă a subliniat că cercetările au descoperit că AOH1996 poate suprima extinderea tumorii în celule şi pe modele animale, prima fază a unui studiu clinic realizat pe subiecţi umani fiind în curs de desfăşurare.

Medicamentul s-a dovedit eficient în tratarea celulelor derivate din cancerul sân, de prostată, cerebral, ovarian, de col uterin, de piele şi pulmonar.

Conform centrului de cercetare, medicamentul a fost testat în peste 70 de culturi celulare canceroase şi s-a dovedit că ucide selectiv celulele canceroase prin perturbarea ciclului normal de diviziune celulară.

PCNA a fost anterior considerată "nemedicamentoasă".

Autorul principal al studiului, Long Gu, a declarat: "Nimeni nu a vizat vreodată PCNA ca terapie pentru că era considerată 'nemedicamentoasă', însă în mod evident, City of Hope a reuşit să dezvolte un produs medicinal investigaţional pentru a ţinti o proteină provocatoare".

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Cell Chemical Biology.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în stadiul 4 cu metastaze
Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la plămâni în stadiul 4 cu metastaze

Rona Hartner a dezvăluit că a fost diagnosticată, pe 12 iulie, cu cancer la plămâni în stadiul 4 cu metastaze. Artista a învins această boală în urmă cu câțiva ani, atunci când a avut cancer de colon.

O femeie s-a trezit cu o boală rară după ce s-a cazat într-un hotel. A crezut că e cancer, dar testele au arătat altceva
O femeie s-a trezit cu o boală rară după ce s-a cazat într-un hotel. A crezut că e cancer, dar testele au arătat altceva

După ce a contractat o și a dezvoltat o boală extrem de rară la nivelul sânilor, o femeie din Ohio a fost șocată să descopere că provine din apa contaminată.

Somnul de proastă calitate crește riscul de cancer mai mult decât alcoolul
Somnul de proastă calitate crește riscul de cancer mai mult decât alcoolul

Somnul de proastă calitate crește riscul de cancer mai mult decât alcoolul. Asta deoarece distruge sistemul imunitar. Ce putem face să scădem așa numitul risc bazal de a face această boală? Stă în puterea fiecăruia.

Aproximativ 90% dintre nodulii mamari nu înseamnă cancer, dar trebuie supravegheați
Aproximativ 90% dintre nodulii mamari nu înseamnă cancer, dar trebuie supravegheați

Aproximativ 90% dintre nodulii mamari nu înseamnă cancer. Dar trebuie văzuți imagistic și supravegheați. Chiar dacă procentul de formațiuni nepericuloase e mare, mergeți la medic, indiferent ce palpați la sân ori axilă.

Semnul care îți poate indica simptomele timpurii ale cancerului de piele. Care sunt cele mai expuse persoane
Semnul care îți poate indica simptomele timpurii ale cancerului de piele. Care sunt cele mai expuse persoane

Pielea fără pete vizibile poate prezenta modificări ale ADN-ului, cauzate de expunerea la soare, care ar putea duce la cancer, conform unui studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Queensland.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.