Programul Casa Verde. Bugetul pentru regiunea Vest s-a epuizat în primele trei minute

×
Codul embed a fost copiat

Joi a fost ultima sesiune de înscrieri pentru doritori în Programul Casa Verde. Și această etapă a stârnit interes, astfel că bugetul pentru regiunea Vest s-a epuizat în primele 3 minute.

De altfel, întregul buget al programului, de peste un miliard si jumătate de lei, a fost rezervat în primele minute, deși erau alocate 3 zile pentru fiecare sesiune. Astfel, numărul viitorilor prosumatori a depășit 86 de mii.

Peste 10.000 de persoane s-au înscris în ultima sesiune destinată regiunii Vest, adică județelor: Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Laurențiu Adrian Neculaescu, președinte AFM: „În total pe toate regiunile s-au înscris 86.625 de gospodării care vor beneficia de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică”

Județele cu cele mai multe dosare depuse sunt Timiș cu 4.062, urmat de Ilfov cu 3.637 și Suceava cu 3.564.

Citește și
Panouri fotovoltaice
Programul Casa Verde. Cum să îți instalezi panouri fotovoltaice cu 90% din preț subvenționat de Guvern
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Următorul pas pentru cei care și-au rezervat fonduri este să iși aleagă o firmă de instalare, după ce Administrația fondului pentru Mediu va publica lista, pe data de 15 iulie. Instalatorul se alege din aplicație și puteti să țineti cont de proximitate și de oferta financiară. Firmele de instalare au termen 30 de zile să analizeze documentele, iar dacă vor accepta dosarul trimit o solicitare către AFM și începe procesul de instalare. După ce semnați un contract cu instalatorul trebuie să-i plătiți și cei 2.000 de lei, adică 10 % din totalul costurilor.

Instalatorii și-au pregătit deja matrialele și vin cu tot felul de oferte. Unii promit să instaleze o putere mai mare, alții spun că folosesc materiale premium și oferă garanții cât mai mari.

Albert Soare, instalator: „Pentru noi instalatorii acum urmează bătălia cea mare. Este o schimbare foarte bună pe care au făcut-o cei de la AFM, faptul că au lăsat persoanele să se înscrie singure pentru că în felul acesta ne obligă pe noi să oferim servicii mult mai competitive”.

Specialiștii în panouri fotovoltaice sunt de părere că România încă are o infrastructură proastă la acest capitol și inevitabil vor exista întarzieri, așa că îi îndeamnă pe toți să se înarmeze cu răbdare.

Gabriel Mutulescu, specialist panouri fotovoltaice: „Infrastructura momentan susține, dar nu optim. Dacă mergem în anumite zone rurale unde infrastructura este precară puteți să vedeți fluctuații în produsesle de energie. Sunt o grămadă de probleme la care producătorii trebuie să vină să ajute și clar necesită o investiție cât mai rapidă”.

Săptămâna viitoare, în ultima etapă, se pot înscrie și bisericile, care vor urma aceleași reguli.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
AFM acuză atacuri informatice împotriva programului Casa Verde. Cum s-au rezolvat cereri din Yemen, India sau Brazilia
AFM acuză atacuri informatice împotriva programului Casa Verde. Cum s-au rezolvat cereri din Yemen, India sau Brazilia

Administrația Fondului pentru Mediu susține că s-a încercat sabotarea programului Casa Verde prin atacuri informatice asupra site-ului său, cu milioane de cereri de accesare venite din țări exotice precum Yemen, Bangladesh, Hong Kong, Rusia sau USA.

 

Programul Casa Verde. Cum să îți instalezi panouri fotovoltaice cu 90% din preț subvenționat de Guvern
Programul Casa Verde. Cum să îți instalezi panouri fotovoltaice cu 90% din preț subvenționat de Guvern

Casa Verde Fotovoltaice este un program care a început în 2 mai 2023. Persoanele fizice pot primi până la 4.000 de euro de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.