Viorica Dăncilă, aleasă preşedintele Partidului „Naţiune Oameni Împreună - Noi”

Dăncilă
StirilePROTV

Viorica Dăncilă, fost prim-ministru şi lider al PSD, a fost aleasă marţi preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi", cu 247 de voturi "pentru" din cele 251 valabil exprimate la primul congres al acestei formaţiuni politice.

 

În discursul rostit în cadrul congresului, Viorica Dăncilă a afirmat că a ales să revină în politică pentru a crea consens şi pentru a înlocui interesul personal şi cel de partid cu interesul naţional.

 

"Nu am ales să vin în politică pentru a crea sau a întreţine divergenţe cu cineva sau pentru a ataca alte formaţiuni politice. (...) Am revenit în politică pentru a crea consens, o politică în care interesul personal şi cel de partid să fie înlocuit cu interesul naţional. (...) Pentru mine, toate realizările din perioada în care am fost premierul României au reprezentat îndeplinirea unei datorii de onoare pentru poporul român. Admit că nu a fost totul perfect, însă au fost foarte multe lucruri bune pentru România şi pentru români. Îmi exprim în continuare credinţa că fiecare trebuie să fie judecat în funcţie de moştenirea reală pe care a lăsat-o la final de mandat, nu în funcţie de percepţiile induse şi întreţinute artificial de anumite medii viciate de interese obscure. Am convingerea că revenirea mea în politică îmi va atrage multe critici, însă, ca un om care iubeşte ţara, ca un bun român, nu pot sta departe când văd că lucrurile nu merg bine. Vă asigur că nu voi ceda, nu voi face niciun pas înapoi, indiferent de atacurile sau dezinformările care vor urma. Sunt o persoană puternică, perseverentă şi vă asigur că decizia de a mă înscrie în Partidul "Naţiune Oameni Împreună" am luat-o în clipa în care am fost convinsă că sunt mai hotărâtă ca oricând să revin pe scena politică şi să lupt pentru binele ţării mele", a afirmat Dăncilă.

Citește și
Viorica Dancila
Viorica Dăncilă a plecat din PSD și s-a înscris în NOI. Fostul premier vrea să ”vibreze la unison pentru România”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a criticat modul în care este gestionată în prezent economia ţării.

"Ce avem acum? Economia României se află într-un stadiu periculos, majoritatea sectoarelor economice au mari probleme, datoria externă a ajuns de la 35% din PIB, în timpul mandatului meu, la 50,6% în 2022. Ne confruntăm cu lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte modul în care s-au cheltuit banii împrumutaţi în numele poporului român. Inflaţia este foarte mare, rata şomajului a ajuns de la 3% în timpul mandatului meu la 10%. Foarte multe firme nu supravieţuiesc condiţiilor extrem de dure şi ajung în faliment. Comunităţile locale au din ce în ce mai puţine fonduri pentru investiţii, pentru funcţionarea de zi cu zi. Avem cele mai mari preţuri la energie din Europa. (...) Ne confruntăm cu foamete, frig, sărăcie, suportabilitatea populaţiei a ajuns la un nivel de vârf, iar din partea Guvernului primim doar scuze şi acuze", a susţinut, printre altele, Dăncilă.

În cadrul aceluiaşi congres, Francesco Şerban a fost ales preşedinte executiv al partidului NOI, iar Cornelia Boloş - secretar general.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Când a fost înființat și cine conduce Partidul
Când a fost înființat și cine conduce Partidul "Națiune Oameni Împreună", formațiunea în care s-a înscris Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă, 58 de ani, a demisionat din PSD și a decis să se înscrie în Partidul "Națiune Oameni Împreună" (NOI).

Viorica Dăncilă a plecat din PSD și s-a înscris în NOI. Fostul premier vrea să ”vibreze la unison pentru România”
Viorica Dăncilă a plecat din PSD și s-a înscris în NOI. Fostul premier vrea să ”vibreze la unison pentru România”

Viorica Dăncilă și-a anunțat marți demisia din PSD și înscrierea în NOI, o formațiune recent înființată. Fostul premier spune că nu mai rezonează cu deciziile conducerii și vrea să ”vibreze la unison pentru România” alături de NOI.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.