Un senator ALDE este șocat de scorul obținut la alegeri: ”Românul are memorie scurtă”

Daniel Zamfir, Calin Popescu Tariceanu
Agerpres

Senatorul ALDE Daniel Zamfir este de părere că sloganul obscen anti-PSD a contat mai mult decât mărirea salariilor sau climatul economic favorabil, la alegerile din 26 mai.

Parlamentarul a declarat la RFI că este șocat de scorul pe care ALDE l-a obținut la aceste alegeri:

”Pe mine, personal, da, m-a șocat foarte tare, pentru că eu în ALDE alături de colegii mei am ales un drum, am spus că vrem să facem legi împotriva abuzurilor, să-i apărăm pe oameni de abuzuri. Sigur că sunt șocat când constat că acel slogan obscen împotriva PSD-ului ne-a atins și pe noi, suntem victime colaterale și iată, acel slogan a fost cu mult mai puternic decât ceea ce vrem noi să facem și anume să-i apărăm pe oameni de abuzuri, dar românii au întotdeauna dreptate atunci când votează”, a spus parlamentarul.

Senatorul ALDE susține că sloganurile anti-PSD au fost mai puternice

Eu am constatat că acel slogan obscen care s-a vehiculat foarte mult a fost catalogat și de președintele Iohannis ca fiind o acțiune de protest a Opoziției împotriva Puterii, acel slogan se pare că a fost cu mult mai tare, mai puternic, mai profund, decât un slogan pe care eu și partidul meu l-am propus, era acela ”Fără abuzuri!”. Se pare că ”Fără abuzuri!” a pălit în fața sloganului obscen, acela împotriva PSD-ului” - a spus Zamfir la RFI.

Citește și
Teodor Meleșcanu
Zeci de mii de oameni au semnat o petiție pentru a-i cere demisia lui Meleșcanu
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Daniel Zamfir spune că românul are memorie scurtă și că a contat mai mult ura față de un om care a fost demonizat:

”Mi-e greu să identific acțiuni în favoarea oamenilor ale celor de la PNL, de exemplu (...). Probabil că funcționează și vorba aceea că românul are memorie scurtă, probabil că n-a fost bine nici mărirea salariilor, nici climatul economic, despre care mulți oameni de afaceri vorbesc că este unul favorabil, probabil toate lucrurile astea sunt nesemnificative. A contat foarte tare ura și reacția multor oameni împotriva unui om care a fost demonizat și iată, se decontează acest lucru”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Partidele care se situează în apropierea pragului minim după alegeri. Marea surpriză produsă de ALDE
Partidele care se situează în apropierea pragului minim după alegeri. Marea surpriză produsă de ALDE

Primele rezultate ale exit-poll-urilor au venit cu emoţii pentru câteva partide.

Zeci de mii de oameni au semnat o petiție pentru a-i cere demisia lui Meleșcanu
Zeci de mii de oameni au semnat o petiție pentru a-i cere demisia lui Meleșcanu

O petiţie online prin care se cere demisia ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, "pentru sabotarea, încă o dată, a românilor de peste hotare şi a dreptului acestora de a vota", a fost semnată de peste 28.000 de persoane.

Preşedintele PMP, după europarlamentare:
Preşedintele PMP, după europarlamentare: "Băsescu e alături de noi, şi la bine şi la greu"

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat duminică după după anunţarea rezultatelor exit-poll la alegerile europarlamentare că pentru formaţiunea sa reprezintă "un succes mare".

Reacţia lui Victor Ponta după europarlamentare:
Reacţia lui Victor Ponta după europarlamentare: "Dragnea a îngropat PSD şi ALDE"

Liderul Pro România a felicitat PNL şi USR şi a criticat şeful partidului pe care şi el l-a condus în trecut.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă