Tăriceanu, despre Viorica Dăncilă: Când sapă groapa altuia, „orice om să-i fie frică”

Calin Popescu Tariceanu, Viorica Dancila
Agerpres

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a acuzat-o pe Viorica Dăncilă că vrea să-și înlăture „prin orice mijloace” competitorii din cursa prezidențială, pentru a ajunge în turul doi al alegerilor.

Într-o postare pe Facebook, Tăriceanu a comentat decizia BEC conform căreia Mircea Diaconu, candidatul susţinut de ALDE şi de Pro România, nu are dreptul la reprezentanţi în secţiile de votare la alegerile prezidenţiale din noiembrie, scrie Agerpres.

„Ieri Biroul Electoral Central, în dispreţ faţă de lege şi de realitatea politică, a decis că Mircea Diaconu, candidatul susţinut de ALDE şi de Pro România, nu are dreptul la reprezentanţi în secţiile de votare. Iar fără reprezentanţi, orice candidat important este lăsat fără minima protecţie în faţa tentaţiei aranjamentelor de culise. Vorbim permanent de competiţie onestă, de dreptul neîngrădit la vot, dar facem tot posibilul să „aranjăm" o procedură cât mai netransparentă şi mai nedemocratică, una care să-i avantajeze pe „ai noştri" în detrimentul „altora"", a arătat Tăriceanu.

Liderul ALDE le transmite Vioricăi Dăncilă şi „celorlalţi complici la această mârşăvie electorală" că cine sapă groapa altuia cade singur în ea.

„Înţeleg că Mircea vă suflă-n ceafă în sondaje, dar, doamna Dăncilă, atât de tare vă sperie candidatul nostru încât sunteţi gata să transformaţi PSD la loc în FSN? Vreţi să vă înlăturaţi competitorii prin orice mijloace, doar-doar veţi prinde salvatorul turul doi? Am să vă spun doar atât, dumneavoastră şi celorlalţi complici la această mârşăvie electorală, că nu am altfel cum să-i spun: când sapă groapa altuia, „orice om să-i fie frică"! Nu de alta, dar s-ar putea să ajungă chiar el/ea în fundul acesteia", a spus Tăriceanu în postarea sa.

Citește și
sediul Biroului Electoral Central
BEC: 14 candidaturi la prezidenţiale rămase definitive. Lista candidaților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Klaus Iohannis, primul pe buletinele de vot la alegerile prezidențiale. Pe ce poziție e Dăncilă
Klaus Iohannis, primul pe buletinele de vot la alegerile prezidențiale. Pe ce poziție e Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis, care candidează din partea PNL pentru un nou mandat, va fi primul pe buletinele de vot de la alegerile prezidenţiale, conform ordinii rezultate în urma tragerii la sorţi de către BEC.

BEC: 14 candidaturi la prezidenţiale rămase definitive. Lista candidaților
BEC: 14 candidaturi la prezidenţiale rămase definitive. Lista candidaților

Biroul Electoral Central a anunţat, vineri, că 14 candidaturi au rămas definitive pentru alegerile prezidenţiale, tragerea la sorţi a ordinii pe buletinele de vot urmând a avea loc sâmbătă.

Tăriceanu, despre PSD: „O încercare de tip mafiot - îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa”
Tăriceanu, despre PSD: „O încercare de tip mafiot - îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa”

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă că alăturarea PSD nu a făcut bine partidului pe care îl conduce. Totodată, a acuzat social-democrații că au avut „o încercare de tip mafiot” să-i fure oamenii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.