Tăriceanu, despre PSD: „O încercare de tip mafiot - îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa”

Calin Popescu Tariceanu, Viorica Dancila
Agerpres

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă că alăturarea PSD nu a făcut bine partidului pe care îl conduce. Totodată, a acuzat social-democrații că au avut „o încercare de tip mafiot” să-i fure oamenii.

Tăriceanu a susținut la Şcoala de vară de la Jupiter că existau mai de mult probleme în relaţia ALDE cu PSD, informează News.ro.

„Am înţeles că proiectele noastre nu au susţinere, dar pentru ei susţinerea noastră era importantă pentru că nu aveau majoritatea în Parlament şi ne solicitau să le dăm susţinere pentru proiecte lor. Şi noi într-o atitudine de corectitudine totdeauna i-am susţinut. Când erau proiectele noastre la rând, proiectele se blocau prin Parlament, proiectele se blocau la nivel autorităţilor locale. Fraţilor, o dată, de două ori, de trei ori, nu mai merge.

Înainte de alegerile pentru Parlamentul European au început să demită oameni de aia noştri din diverse instituţii descentralizate. Primeam mesaje de la nivel local, că au fost daţi afară inspectori şcolari, directori la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură samd”, a spus Tăriceanu.

El a menţionat şi faptul că la alegerile europarlamentare a constatat că pentru PSD principalul său adversar era ALDE.

Citește și
Viorica Dancila
Mai mulţi secretari de stat au fost demiși de către Viorica Dăncilă. Toți sunt din ALDE
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Şi scorul pe care l-au obţinut nişte organizaţii de-ale noastre, scorul prost, se datorează acestor acţiuni pe la spate pe care le-a întreprins PSD-ul împotriva noastră. E foarte greu astfel să mai ai încredere în partenerul tău”, a mai spus el.

Tăriceanu a mai adăugat că alăturarea de PSD nu a făcut bine formaţiunii politice pe care o conduce.

„Alăturarea cu PSD-ul, ne-a făcut bine sau nu ne-a făcut bine nouă ca partid liberalde dimensiune evident mai redusă? Nu ne-a făcut bine pentru că încet, încet publicul nostru ne-a văzut glisând către zona de stânga şi sunt oameni care au convingeri ferme, opţiuni ferme şi care încet, încet au renunţat la a ne susţine. Şi lucrul acesta eu ca preşedinte dacă nu îl sesizez duc partidul într-o direcţie care e perdantă”, a menţionat Tăriceanu.

El a mai spus că ALDE a ajuns la concluzia că trebuie să iasă de la guvernare, dar despărţirea de PSD să aibă loc civilizat, constatând că social-democraţii au avut o încercare de tip mafiot, raket, prin care a dorit să fuse oameni de la ALDE.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să ne despărţim, să ne despărţim civilizat însă. Ce s-a întâmplat aţi văzut. O încercare de tip mafiot, de raket, îţi fur oamenii, ţi-i iau cu forţa, îi folosesc, le spun, fără ca voi să daţi acordul că reprezintă partidul vostru, de ce? Pentru că doamna Dăncilă să poată să se prevaleze de faptul că compoziţia politică a Guvernului nu s-a schimbat, PSD plus ALDE. Noi hotărâsem în Delegaţia Permanentă, cu un vot covârşitor... Meleşcanu, Graţiela au votat pentru ieşirea de la guvernare, ca acum să uite, li s-a şters creierul şi spun că nu a fost luată decizia statutar, mai statutar decât Delegaţia Permanentă nu e decât congresul”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ponta: ALDE a luat sub 5% la alegeri pentru că a susținut prostiile lui Dragnea și Dăncilă
Ponta: ALDE a luat sub 5% la alegeri pentru că a susținut prostiile lui Dragnea și Dăncilă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, declară că nu e vina nici a lui Mircea Diaconu şi nici a formaţiunii sale pentru faptul că, în această perioadă, „PSD încearcă să destructureze ALDE”.

Mai mulţi secretari de stat au fost demiși de către Viorica Dăncilă. Toți sunt din ALDE
Mai mulţi secretari de stat au fost demiși de către Viorica Dăncilă. Toți sunt din ALDE

Mai mulţi secretari de stat ai ALDE au fost eliberaţi din funcţii de către Viorica Dăncilă, după ce premierul a spus că sunt şi reprezentanţi ai ALDE care şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în Executiv.

Scandal în ALDE. Liderul filialei Timiș îl atacă pe Vosganian, apropiatul lui Tăriceanu
Scandal în ALDE. Liderul filialei Timiș îl atacă pe Vosganian, apropiatul lui Tăriceanu

Continuă scandalul în ALDE, după ce Teodor Meleșcanu și alți parlamentari au decis să nu respecte deciziile partidului și să contiue colaborarea cu PSD. 

De ce s-a certat Meleșcanu cu Tăriceanu: ”Decizia am aflat-o de pe Facebook”
De ce s-a certat Meleșcanu cu Tăriceanu: ”Decizia am aflat-o de pe Facebook”

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat joi că, atunci când liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a propus ieşirea formaţiunii de la guvernare, a crezut, alături de colegi, că motivul este legat de candidatura la alegerile prezidențiale.

Klaus Iohannis a refuzat din nou propunerile de miniștri: ”Această remaniere este nepotrivită”
Klaus Iohannis a refuzat din nou propunerile de miniștri: ”Această remaniere este nepotrivită”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că premierul Viorica Dăncilă îi cere cere o remaniere guvernamentală, care, în opinia sa este o remaniere ”neavenită, nepotrivită” și pe care o ”refuză clar”.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.