Tăriceanu: ”De ziua mea am primit un plic. Sunt suspect într-un dosar penal”

Călin Popescu Tăriceanu
Agerpres

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi seară, că a primit o înştiinţare de la Parchetul General că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate. 

Dosarul vizează perioada în care a fost preşedinte al Senatului.

Tăriceanu a afirmat că se va prezenta la audieri, însă susţine că preşedintele Senatului nu are prerogative în această situaţie.

De ziua mea am primit un plic – anul ăsta - de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi surpriză: Am primit înştiinţarea că sunt suspect într-un dosar penal pentru abuz în funcţie. Am început să fac legături, despre ce bănuiesc că este vorba. E vorba despre dosarul care vizează un senator, dosarul de incompatibilitate pe care-l are acest senator”, a declarat Tariceanu, marţi seară, la Realitatea Plus, potrivit News.ro.

Liderul ALDE a spus că dosarul vizează faptul că, în caltate de preşedinte al Senatului, nu a pus capăt mandatului acelui senator care ar fi în incompatibilitate.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Eu, ca preşedinte al Senatului, lumea probabil că-şi imaginează că am aceleaşi prerogative ca un director de întreprindere – dacă vrea să angajeze, angajează, dacă vrea să dea afară, dă afară. Preşedintele Senatului nu are astfel de prerogative, iar Regulamentul descrie foarte clar ce trebuie făcut de către Senat în cazul în care un senator se află în incompatibilitate”, a mai spus Tăriceanu, precizând că se va prezenta la audieri, fără a spune când a fost citat.

Întrebat în ce cheie citeşte acest nou dosar, Tăriceanu a spus:

”Se apropie alegerile şi se folosesc vechile metode pe care le-a folosit sistemul pentru eliminarea celor care sunt incomozi. Eu nu-mi retrag poziţia că desfiinţarea Secţiei speciale este o greşeală”.

Potrivit G4media, dosarul i-ar viza pe fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), şi pe senatorul PSD de Giurgiu, Cristian Marciu.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Instanţa a stabilit că senatorul a fost în stare de incompatibilitate începând din 2010, când a ocupat funcţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Giurgiu şi calitatea de acţionar al unei firme de construcţii, SC Profi Crim Construct, fiind înregistrat şi ca PFA.

În martie 2017, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Senatului să vacanteze mandatul lui Marciu (PSD) din cauza incompatibilităţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis, despre Tăriceanu: ”Atât de jalnic, o atitudine de dispreţ din partea PSD-ALDE”
Iohannis, despre Tăriceanu: ”Atât de jalnic, o atitudine de dispreţ din partea PSD-ALDE”

PSD şi ALDE au făcut zid în jurul şefului Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru ca acesta să nu fie atins de procurori, "ceea ce este jalnic şi ruşinos", a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu
Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia juridică a Senatului a aprobat miercuri ridicarea imunității președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită din perioada în care era prim-ministru.

Tăriceanu: Combaterea corupţiei nu se poate face cu metode ilegale, cum s-a întâmplat în România
Tăriceanu: Combaterea corupţiei nu se poate face cu metode ilegale, cum s-a întâmplat în România

Combaterea corupţiei trebuie să rămână şi în România ca în orice stat european un element de preocupare, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu își continuă lupta cu DNA: ”Acest demers are un scop: să mă intimideze”
Tăriceanu își continuă lupta cu DNA: ”Acest demers are un scop: să mă intimideze”

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunțat într-o conferință de presă că nu se lasă intimidat de demersurile procurorilor anticorupție, care au cerut Senatului să încuviințeze începerea urmăririi sale penale. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.