Nicolae Ciucă, despre supraimpozitarea veniturilor: Doar la stat, 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit

Nicolae Ciuca
Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui României, că una dintre variantele analizate este aplicarea unui procent de 16%.

El a argumentat că acest procent funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor.

Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.

Varianta în sine, în momentul de faţă, nu există. Am decis în şedinţa de coaliţie ca la nivelul Ministerului Finanţelor să se efectueze această analiză şi în momentul în care au toate datele agregate şi sunt prezentate toate elementele, o discutăm în coaliţie”, a spus premierul, potrivit News.ro, întrebat dacă se ia în calcul introducerea unui impozit pentru cei cu venituri care depăşesc salariul preşedintelui României.

Premierul a dat asigurări că ”nu se discută despre impozit progresiv”.

Citește și
Până când puteți redirecționa cotele din impozitul pe venit pentru entitățile nonprofit
Economiștii avertizează: Impozitarea veniturilor angajaților de la stat care câștigă mai mult prezintă un risc

Despre discuţiile privind introducerea unui impozit între 15 şi 20%, premierul a spus:

Este vorba de un impozit care în acest moment a fost cât se poate de bine clarificate în ceea ce priveşte depăşirea salariilor la stat peste cel al preşedintelui. În acest moment, aşa cum am discutat, doar la stat. (..) Procentul de 16% fost discutat, pentru că acesta funcţionează şi impozitul pe legea finanţelor”.

Întrebat despre riscul ca o astfel de măsură să fie neconstituţională, şeful Executivului a precizat că ”orice măsură pe care o vor lua trebuie să aibă şi susţinere juridică”.

Motiv pentru care, cei care vin şi propun un astfel de demers trebuie să vină cu toate elementele”, a spus el.

”Nu este absolut nimic bătut în cuie”, a mai spus premierul, adăugând că urmează să vadă care sunt datele şi în funcţie de acestea să se ia decizia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reacția lui Iohannis la propunerea de supraimpozitare a veniturilor bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele
Reacția lui Iohannis la propunerea de supraimpozitare a veniturilor bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele

Președintele Klaus Iohannis aflat într-o vizită oficială în Argentina a avut câteva declarații în legătură cu măsura propusă de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind supraimpozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei. ”Este necesară o discuţie aşezată”.

Economiștii avertizează: Impozitarea veniturilor angajaților de la stat care câștigă mai mult prezintă un risc
Economiștii avertizează: Impozitarea veniturilor angajaților de la stat care câștigă mai mult prezintă un risc

Ca să facă rost de bani pentru bugetul de stat, PSD și PNL se gândesc să impoziteze veniturile angajaților de la stat care câștigă mai mult decât președintele țării. 

Ce înseamnă pentru primari limitarea cheltuielilor: ”Pentru Timișoara, care e capitală culturală, ar fi catastrofal”
Ce înseamnă pentru primari limitarea cheltuielilor: ”Pentru Timișoara, care e capitală culturală, ar fi catastrofal”

În vreme ce Guvernul are pe masă o ordonanță care oprește angajările la stat și îngheață salariile pentru bugetari, liderul PSD Marcel Ciolacu anunță că în coaliție s-a discutat și despre supraimpozitarea veniturilor.

PSD vrea impozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei, obținute din cumulul salariului cu pensia
PSD vrea impozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei, obținute din cumulul salariului cu pensia

Președintele PSD Marcel Ciolacu a dat detalii, marți, despre propunerea care a fost discutată în ședința de luni seara a coaliției PSD-PNL-UDMR, privind supraimpozitarea veniturilor care depășesc un anumit prag.  

Surse. De ce s-a supărat Marcel Ciolacu în ședința coaliției: ”Spuneți voi de unde luăm banii”
Surse. De ce s-a supărat Marcel Ciolacu în ședința coaliției: ”Spuneți voi de unde luăm banii”

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că liderii PSD au propus în ședința coaliției de guvernare, care a avut loc luni seara, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei.    

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă