Adina Vălean, acceptată de Ursula von der Leyen pentru postul de comisar european

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban a anunțat trimis două propuneri de comisar european -Adina Vălean și Siegfried Mureșan - prima fiind aleasă de Ursula von der Leyen. 

Purtătorii de cuvânt din echipa de tranziție a Președintelui-ales au declarat: "România a transmis astăzi, 6 noiembrie, două propuneri de candidați pentru postul de comisar european. Ambii au avut interviuri cu președintele-ales și s-au descurcat bine. Președintele- ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor. Doamna Vălean este un europarlamentar experimentat, care a fost deja președintele comisiei ENVI și este în prezent președintele comisiei ITRE. În cariera sa a acumulat experiență pe subiectele asociate portofoliului Transporturilor. A fost raportor al ,,Mecanismului pentru Interconectarea Europei’’, prin care este susținută infrastructura în domeniul transporturilor, energiei și serviciilor digitale. Prin acest proiect a lucrat la sisteme de conectare a vehiculelor și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”.

Anterior, surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că România va face miercuri două propuneri pentru funcția de comisar european - Adina Vălean și Siegfried Mureșan - urmând că oficialii Comisiei Europene să aleagă pe unul dintre aceștia. 

Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri la prima ședință de Guvern pentru că ”se va tranșa o problemă foarte importantă, care și asta trenează din cauza incompetenței fostului guvern, și anume chestiunea comisarului european trimis de România în Comisia Europeană”.

La mijlocul lunii octombrie, Iohannis a declarat că, în discuţiile avute pe această temă, preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a spus că ar prefera pentru acest post o femeie.

Citește și
Comisia Europeana
Comisia Europeană, suspiciuni legate de noua propunere de comisar european
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cine este Adina Vălean

Adina Ioana Vălean a fost aleasă europarlamentar pe lista PNL, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

S-a născut la 16 februarie 1968, în comuna Ţintea, judeţul Prahova, potrivit Agerpres, care citează site-ul Camerei Deputaților.

A absolvit, în 1990, Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. În 2006, a absolvit programul de master de Studii de Integrare Europeană şi Securitate.

În ceea ce priveşte cariera profesională, a fost profesor la Şcoala generală nr. 143 din Bucureşti (1990-1997); director pentru relaţia cu Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport şi organizaţiile neguvernamentale de tineret şi reprezentant guvernamental în cadrul programului ''Youth for Europene'' al UE în cadrul Ministrului Tineretului şi Sportului (1997-1999); director, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare (1999-2001) şi director general la Institutul pentru Liberă Iniţiativă (2001-2004).

Din 1999, este membru al Partidului Naţional Liberal, ocupând şi diferite funcţii politice liberale, cum ar fi: secretar general al Tineretului Naţional Liberal (2000-2002), membru al Biroului Permanent al PNL - sector 1 (2002-2004), secretar al comisiei PNL pentru mediul de afaceri, privatizare şi politici concurenţiale (2003-2004). În 2006 a devenit vicepreşedinte al PNL Prahova.

În 2004 a obţinut un mandat de deputat în Circumscripţia nr. 12 din Călăraşi, pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL - PD. A demisionat din funcţie la 30 noiembrie 2007.

Din octombrie 2006 şi până în decembrie 2006, a fost observator în Parlamentul European, pentru ca odată cu aderarea României la UE, să devină membru în Parlamentul European. A ocupat, din 20 iulie 2007, funcţia de vicepreşedinte al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, din Parlamentul European, până la 1 iulie 2014. Conform site-ului Parlamentului European, din 1 iulie 2014, este membru în Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat).

La 25 noiembrie 2007 a fost aleasă pe listele PNL pentru Parlamentul European, realeasă în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009 şi la cel din 25 mai 2014. În Parlamentul European a fost membră a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, Comisiei pentru petiţii şi supleant în Comisia pentru bugete.

Activitatea sa a fost axată pe cetăţenie şi libertăţile civile, protecţia datelor şi securitatea cibernetică, industrie, telecomunicaţii şi energie. Raportul Adinei Vălean privind roamingul în spaţiul UE a dus la reducerea progresivă a tarifelor maxime în cazul trimiterii mesajelor text şi a descărcării de date de pe internet, precum şi a tarifelor la convorbiri telefonice, arată valean.eu.

Între 16 septembrie 2009 şi 30 iunie 2014, a făcut parte din Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Ucraina şi din Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest.

La 1 iulie 2014, eurodeputata liberală Adina Vălean a fost aleasă, la Strasbourg, din primul tur, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, cu atribuţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. A deţinut funcţia până la începutul anului 2017, potrivit valean.eu.

Din ianuarie 2017, este preşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, fiind primul preşedinte de comisie român din PE. Totodată, este membru al Delegaţiei pentru relaţia cu SUA.

La 14 martie 2019, Biroul Executiv al PNL a votat lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, Adina-Ioana Vălean ocupând a cincea poziţie.

Cine este Siegfried Mureșan

Vasile Siegfried Mureşan a fost ales europarlamentar pe lista PNL, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

S-a născut la 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti (2004) şi a continuat studiile cu un master în ştiinţe economice şi management la Universitatea Humboldt din Berlin, conform site-ului siegfriedmuresan.eu, citat de Agerpres.

În 2006, a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei şi a făcut parte din programul internaţional de stagii al Bundestag-ului. Ulterior, a activat timp de trei ani în această instituţie, în funcţia de consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a parlamentului german, Gunther Krichbaum.

În 2009, s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat iniţial în Parlamentul European. A obţinut prin concurs, în 2011, postul de consilier politic pentru probleme economice şi sociale în cadrul Partidului Popular European (PPE). În ianuarie 2014, a devenit consilier politic principal al PPE, potrivit sursei citate.

La 25 mai 2014 a fost ales în Parlamentul European pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP).

Este vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European.

Este membru al Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE - Moldova şi al Delegaţiei la Adunarea Parlamentară 'Euronest', potrivit http://www.europarl.europa.eu/. De asemenea, este membru supleant al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu India.

La 14 martie 2019, Biroul Executiv al PNL a votat lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, Siegfried Mureşan ocupând a treia poziţie.  

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noul premier Orban, precizări despre propunerea de comisar european. Când face propunerea
Noul premier Orban, precizări despre propunerea de comisar european. Când face propunerea

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, după ce Cabinetul său a primit votul de învestitură în Parlament, că Guvernul va formula o propunere pentru postul de comisar european după consultarea preşedintelui României.

Comisia Europeană, suspiciuni legate de noua propunere de comisar european
Comisia Europeană, suspiciuni legate de noua propunere de comisar european

Comisia Europeană (CE) are îndoieli serioase că noua propunere de comisar european din partea României a fost făcută de guvernul român ''în mod legitim''.

Firea: „Viorica Dăncilă mi-a propus să fiu comisar european”. De ce a refuzat
Firea: „Viorica Dăncilă mi-a propus să fiu comisar european”. De ce a refuzat

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că premierul demis, Viorica Dăncilă, i-a propus marţi să accepte să fie candidat la poziţia de comisar european, însă a declinat propunerea, deoarece doreşte să îşi ducă mandatul la bun sfârşit.

Reacție de la Bruxelles la propunerea făcută de Dăncilă pentru funcţia de comisar european
Reacție de la Bruxelles la propunerea făcută de Dăncilă pentru funcţia de comisar european

Premierul demis Viorica Dăncilă a trimis la Bruxelles o nouă propunere pentru funcţia de comisar european, în persoana lui Victor Negrescu, fost ministru delegat pentru afaceri europene.

Președintele CE ar prefera ”o doamnă” pentru postul de comisar european al României
Președintele CE ar prefera ”o doamnă” pentru postul de comisar european al României

Viitorul comisar european trebuie să fie o persoană integră, care are cunoştinţele necesare pentru acest post, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, înainte de a participa la Consiliul European de la Bruxelles.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.