SIIJ, aproape de desființare. Contrele magistraților cu politicienii

×
Codul embed a fost copiat

După trei ani de scandal, secția specială de anchetare a magistraților ar putea fi în sfârșit desființată.

Proiectul care a născut atât de multe controverse a ajuns la arlament, unde a stârnit noi reacții.

Decizia ca dosarele magistraților să fie cercetate de procurori desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul parchetelor este criticată de oamenii din breaslă.

”De fapt, apar mai multe secții mici”, au acuzat și politicienii de la USR.

Ministrul justiției a trimis parlamentului un proiect de desființare a Secției Speciale prin care anchetele magistraților vor fi preluate de 42 procurori, ce vor fi numiți în mai multe parchete din toată țara. Ministrul spune că este cea mai bună soluție găsită după trei ani de tărăgănări.

Citește și
Camera Deputatilor, deputati
Comisia juridică a amânat dezbaterile privind desfiinţarea SIIJ. USR, acuzată că vrea să blocheze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției: „Pierd timp, să stăm să ne uităm la soare? Nu e restant acest obiectiv din 2020, din 2019, de când s-a înființat?”

Mai multe asociații au criticat textul

Mai multe asociații invitate online au criticat foarte dur textul și, printre altele, au militat ca dosarele să revină la instanțe specializate.

Alexandra Lăncrănjan, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor: „Proiectul, în afară de a desființa formal o structură nu aduce niciun beneficiu și nu respectă niciun aviz al organismelor internaționale”

USR a cerut amânarea dezbaterilor, mai ales că inițiativa lor este blocată la Senat.

Stelian Ion, deputat USR: „Desființarea SIIJ e atomizată de mai multe SIIJ-uri mai mici, nu e o modalitate de rezolvare a problemei”

Laura Vicol, președinte Comisia Juridică din Camera Deputaților: „Ceea ce faceți este un atac. Atât timp cât spuneți că magistrații - nu am spus că toți - puneți o presiune. Au fost și azi la masă persoane care au fost anchetate de DNA”

Politicienii au făcut deseori legătura între existența secției speciale și cozile de tiruri de la intrările în țară. Desființarea secției a fost cerută de Bruxelles, oficialii europeni condiționând accesul României la spațiul Schengen de reformarea justiției. Și noul context de securitate ar putea fi favorabil aderării noastre la Schengen deoarece Uniunea Europeană are nevoie de protecția frontierelor externe.

Victor Negrescu, europarlamentar: „Franța deține președinția Consiliului Uniunii Europene, că interpelărilor pe care le-am făcut și eu, le-a făcut și Guvernul, acest stat s-a arătat favorabil aderării României la spațiul Schengen, oferindu-ne oportunitate ca să avem un vot în Consiliul în care se decide acest lucru. Sperăm ca și Olanda să sprijine acest demers”

O decizie s-ar putea lua la Bruxelles, în Consiliul Justiție și Afaceri Interne, la începutul lunii martie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
De ce nu vrea USR desființarea SIIJ în varianta PSD-PNL: ”Ne vom întoarce în epoca Năstase”
De ce nu vrea USR desființarea SIIJ în varianta PSD-PNL: ”Ne vom întoarce în epoca Năstase”

USR susține că planul coaliției PSD-PNL de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este unul care rezolvă problema doar aparent, existând riscul ca România să se întoarcă la ”epoca Năstase-Stănoiu”.

Comisia juridică a amânat dezbaterile privind desfiinţarea SIIJ. USR, acuzată că vrea să blocheze
Comisia juridică a amânat dezbaterile privind desfiinţarea SIIJ. USR, acuzată că vrea să blocheze

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat pentru vineri, 18 februarie, întocmirea raportului la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

CSM consideră
CSM consideră "de neînţeles" "încrâncenarea cu care DNA vrea cu orice preţ competența de a urmări penal magistraţii

Secţia pentru judecători a CSM afirmă că este "total de înţeles" "încrâncenarea" cu care Direacţia Naţională Anticorupţie "acţionează în sensul dobândirii cu orice preţ a competenţei de a urmări penal magistraţii", scrie News.ro.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.