UPDATE. Plenul comun al Parlamentului pentru ratificarea Deciziei privind sistemul de resurse proprii ale UE, anulat

parlament
StirilePROTV

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au anulat miercuri plenul comun al Parlamentului.

UPDATE. Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au anulat miercuri plenul comun al Parlamentului, care urma să se desfăşoare de la ora 14,00, pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene.

"S-a amânat plenul de astăzi. Sunt mai multe motive. Unul dinte ele este că trebuie să se pună în funcţiune sistemul de vot şi online, pentru că încă nu e compatibilizat sistemul Senat - Cameră şi pentru a putea trebuie să fie compatibilizată Camera cu Senatul. Se fac acum probe tehnice şi e posibil până săptămâna viitoare să fie în funcţiune. Alt motiv este că e şedinţă de Guvern şi nu pot să participe miniştrii la şedinţa de plen. Şi mai e şi discuţia legată de poziţionarea partidelor", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului, după şedinţa conducerii celor două camere.

---

"Mâine este plen comun. Se va dezbate ratificarea EURATOM, care este extrem de importantă, pentru a permite Comisiei Europene să poată să pună în practică facilitatea de recuperare şi rezilienţă", a afirmat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, după şedinţa Birourilor permanente.

Citește și
Marcel Ciolacu
PSD depune moțiune simplă la Senat împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Proiectul de lege pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene prevede şi abrogarea Deciziei 2014/335/UE, EUROATOM adoptată la Bruxelles.

"Noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene 2020/2053 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi se va aplica numai după ratificarea sa de către toate statele membre, prevederile sale fiind direct aplicabile statelor membre fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională. După ratificarea noii decizii, Comisia Europeană va recalcula contribuţiile statelor membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare. Nivelul contribuţiei României pentru anul 2021, conform scrisorii de ratificare a bugetului UE, este în cuantum de 2.356.894.717 euro. Pentru următorii cinci ani, media estimată a contribuţiei României este în cuantum de 2.659.127.447 euro, iar media pentru toată perioada cadrului financiar multianual 2021-2027 este de aproximativ 2.701.895.847 euro", se arată în raportul comun al Comisiilor de buget-finanţe, care va intra, miercuri, în dezbaterea plenului comun al Parlamentului.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că doreşte o dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi că parlamentarii PSD nu îl vor vota, miercuri, în plenul comun, "pentru că vor să ştie ce cuprinde".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Certuri în Parlament pe banii europeni care nu au ajuns încă. „Ce, dacă sunteţi la guvernare faceţi toate regulile?”
Certuri în Parlament pe banii europeni care nu au ajuns încă. „Ce, dacă sunteţi la guvernare faceţi toate regulile?”

Aleșii s-au certat pentru banii europeni, în Parlamentul României. Deputații l-au întrebat pe ministrul fondurilor europene, cum se vor cheltui banii dați de Uniune, pentru relansarea economiei, după pandemie.

PSD depune moțiune simplă la Senat împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui
PSD depune moțiune simplă la Senat împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui

PSD va depune, în această săptămână, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă