Ședință de Guvern. România îşi dă acordul pentru ca Finlanda şi Suedia să intre în NATO

Guvern, Nicolae Ciucă
Agerpres

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de astăzi un proiect de lege pentru ratificarea Protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei.

Protocoalele au fost semnate la Bruxelles pe 5 iulie.

"Prin ratificarea acestor protocoale, România îşi exprimă consimţământul pentru ca Finlanda şi Suedia să devină a 31-a, respectiv, a 32-a ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice. Integrarea acestor state, ancorate ferm în valorile comunităţii euroatlantice şi cu o capacitate considerabilă de a consolida securitatea Alianţei, va fi un câştig strategic valoros pentru Alianţă", potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ, citată de Agerpres.

Protocoalele vor intra în vigoare după îndeplinirea de către toate statele membre NATO a procedurilor legale interne necesare în acest sens.

Ce se mai află pe agenda ședinței de Guvern

Cabinetul Ciucă urmează să discute miercuri şi un proiect de lege privind privind aderarea României la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York la 14 ianuarie 1975. Conform proiectului, Agenţia Spaţială Română înfiinţează şi administrează registrul naţional al obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic.

Citește și
Typhoon RAF Marea Britanie
Marea Britanie face exerciții militare cu Finlanda și Suedia, după „amenințări repetate” la adresa Europei
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Prin modificările propuse se are în vedere introducerea de noi criterii de formare iniţială şi de ocupare a posturilor prin concurs pentru toate categoriile de funcţii de conducere: manageri, directori executivi şi directori executivi adjuncţi ai Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, directori generali, directori medicali, medic-şef.

De asemenea, Executivul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe acest an pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe în vederea acordării unui sprijin direct în beneficiul Republicii Moldova cu scopul de a răspunde nevoilor urgente de sprijin cu care se confruntă şi pentru implementarea angajamentelor asumate de România la Conferinţa de la Berlin din 5 aprilie 2022. La Berlin, România a anunţat un sprijin de 10 milioane de euro pentru Republica Moldova.

Guvernul va mai analiza Strategia de dezvoltare economică, socială şi de mediu a Văii Jiului 2022 - 2030, care vizează reconfigurarea socio-economică a zonei şi abordează problemele zonei într-un mod "coerent".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Apariție de senzație a premierului Finlandei, Sanna Marin, la un festival rock. FOTO
Apariție de senzație a premierului Finlandei, Sanna Marin, la un festival rock. FOTO

Premierul Finlandei, Sanna Marin, a făcut senzație la un festival rock, unde a afișat un look inedit.

Marea Britanie face exerciții militare cu Finlanda și Suedia, după „amenințări repetate” la adresa Europei
Marea Britanie face exerciții militare cu Finlanda și Suedia, după „amenințări repetate” la adresa Europei

Forțe aeriene ale Marii Britanii (RAF) au trimis patru aeronave Typhoon și două F-35B în Finlanda și Suedia pentru exerciții militare comune.

Mircea Geoană: NATO nu are în vedere desfășurarea de întăriri în Suedia și Finlanda
Mircea Geoană: NATO nu are în vedere desfășurarea de întăriri în Suedia și Finlanda

NATO nu are în vedere desfăşurarea de întăriri în Suedia şi Finlanda după ce aceste două state vor deveni membre ale Alianţei, dată fiind eficacitatea lor militară, a declarat marţi secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, conform AFP.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.