Se împlinesc 33 de ani de la mineriada din 13-15 iunie. Ciucă: Este profund regretabil că nu avem un verdict al justiţiei

mineriada din 1990, mineri cu poza lui Ion Iliescu
Getty

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, spune că este ”profund regretabil" că la 33 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 nu există un verdict al justiţiei.

"13-15 iunie 1990 a fost unul dintre cele mai dificile momente post-revoluţionare ale României. Au fost pierdute vieţi, au fost învrăjbiţi românii, iar prestigiul ţării a fost grav afectat. Mentalitatea neocomunistă şi autoritară care domina la vârful puterii în 1990 a generat ură şi violenţă. Este deci profund regretabil că nici după 33 de ani nu avem un verdict al justiţiei", a scris Ciucă, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, în iunie 1990, "Partidul Naţional Liberal a fost şi el ţinta represiunii, aşa cum s-a întâmplat şi în alte momente ale istoriei când liberalii s-au opus forţelor anti-democratice".

"PNL n-a cedat însă şi a continuat să militeze pentru o societate liberă şi pentru domnia legii. Mulţi români au înţeles atunci, după mineriada din 13-15 iunie, că trebuie să lupte pentru a construi o Românie diferită, bazată pe dialog şi pe respectarea legii, o Românie în care orice putere politică e obligată să acţioneze cu mijloace democratice în relaţia cu societatea. Ţara noastră a progresat mult în ultimii 33 de ani, dar efortul pentru o Românie democratică rămâne unul permanent", a adăugat Ciucă.

Citește și
Ion Iliescu împlinește 91 de ani. Fotografii istorice cu fostul președinte al României
Ion Iliescu ar putea fi anchetat penal în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din iunie '90
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Gabriel Liiceanu, despre Mineriada din '90: A fost o barbarie enormă. Noi tragem după noi imaginea politică a ţării noastre
Gabriel Liiceanu, despre Mineriada din '90: A fost o barbarie enormă. Noi tragem după noi imaginea politică a ţării noastre

Scriitorul Gabriel Liiceanu consideră că Mineriada din 1990 a fost ”cel mai monstruos eveniment pus la cale de şeful statului”, “o barbarie enormă”.

Ion Iliescu ar putea fi anchetat penal în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din iunie '90
Ion Iliescu ar putea fi anchetat penal în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din iunie '90

Înalta Curte a confirmat începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Florin Cîţu: Justiţia e încă datoare românilor în privinţa aflării vinovaţilor Mineriadei din iunie 1990
Florin Cîţu: Justiţia e încă datoare românilor în privinţa aflării vinovaţilor Mineriadei din iunie 1990

Premierul Florin Cîţu afirmă că justiţia este încă datoare românilor în privinţa aflării adevărului despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Cîțu: ”Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, ca în mandatul lui Iliescu
Cîțu: ”Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, ca în mandatul lui Iliescu

Premierul Florin Cîţu a spus, luni, despre protestele minerilor din Valea Jiului, că acțiunile lor nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor.

Orban: Vinovații pentru crimele Mineriadei vor fi pedepsiți când vor dispărea vechii procurori
Orban: Vinovații pentru crimele Mineriadei vor fi pedepsiți când vor dispărea vechii procurori

Premierul Ludovc Orban este de părere că vinovații pentru crimele comise în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 vor fi pedepsiți abia după ce vechii procurori vor dispărea din sistemul de magistratură.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.