Reacţia primarilor, după ce Dăncilă le-a spus că Dragnea "a scos ţara din noroaie"

×
Codul embed a fost copiat

Viorica Dancilă şi-a lăudat luni şeful de partid în faţa a sute de primari, pe care i-a anunţat oficial că ţara a scăpat de noroaie.

Ar fi meritul lui Liviu Dragnea, cel care a iniţiat un program de dezvoltare rurală, pe când era ministru. Discursul premierului este însă infirmat de realitate. Încă avem 10 mii de kilometri de drumuri de pământ, iar mai bine de jumătate dintre casele de la ţară au toaleta în curte. Drept urmare, primarii i-au cerut premierului fonduri, deoarece situaţia este dramatică. Au primit în schimb, noi promisiuni.

Întâmpinată cu zâmbete largi şi aplauze furtunoase de câteva sute de primari de comune, Viorica Dăncilă a vorbit în termeni entuziaşti despre un program de dezvoltare locală iniţiat chiar de şeful său de partid. ''Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul președinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2. Cu ajutorul acestor programe am scos țara din noroaie''.

Unii primari au vorbit însă de o altă realitate - despre cea în care satele nu au gaz, drumuri asfaltate ori apă curentă. ''Sunt foarte multe sate unde nu avem asfalt, nu avem gaz metan, sunt foarte bucuros de ce aţi spus, dar noi nu avem lemne, Este o mare problemă la ţară'', spune un edil.

Citește și
Viorica Dancila, Alex Dima
Premierul Dăncilă, întrebată de Alex Dima de starea autostrăzilor: ”Aveți un fix!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Avem o sumedenie de programe informatice incompatibile şi să nu putem face o platformă de guvernare online şi noi încă mai completăm hârtii şi stăm la cozi la instituţii”, spune alt primar.

Potrivit statisticilor oficiale România are aproximativ 10.000 kilometri de drumuri de pământ, iar multe sunt singurele căi de legătură ale sătenilor cu ''civilizatia''. Avem 1500 de şcoli, care funcţionează cu toalete în curte, adică fără apă şi canalizare. Iar peste jumătate dintre gospodăriile din România NU au grup sanitar în locuinţă.

Întrebata când va avea fiecare comună utilităţi din acest secol, Viorica Dăncilă nu a putut să dea un termen. „Nu pot spune eu dacă fiecare sat va avea toate utilităţile, acest lucru depinde şi de modul în care sunt depuse proiectele de corectitunea lor, de modul în care fiecare primar şi-a făcut proiectul şi cât ţin lucrările respective''

De exemplu în comuna Mărculeşti din Ialomiţa oamenii nu-şi vor desfiinţa prea curând latrinele. Lucrările la reţeaua de apă şi canal nu sunt gata nici după 9 ani de la demararea investiţiilor, deşi termenul de finalizare, reînnoit de câteva ori, era 2017.

Miniştrii nu s-au sfiit însă să împartă şi luni promisiuni. “Nu va mai exista niciun fel de localitate în România care să nu aibă alimentare cu apă potabilă, prin serviciul de utilitate publica'', a anunţat Rovana plumb

Primarii au profitat de moment să le aducă aminte că alegerile sunt aproape şi că se gândesc şi la pensii... La ale lor, bineînţeles. La final, obosiţi după discursurile care au durat patru ore, edilii şi-au făcut fotografii cu guvernanţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viorica Dăncilă: Guvernul a scos
Viorica Dăncilă: Guvernul a scos "ţara din noroaie" prin implementarea PNDL

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că Guvernul a scos "ţara din noroaie" prin implementarea PNDL 1 şi PNDL 2, adăugând că 70% din finanţările alocate prin cele două programe au mers către mediul rural.

Premierul Dăncilă, întrebată de Alex Dima de starea autostrăzilor: ”Aveți un fix!”
Premierul Dăncilă, întrebată de Alex Dima de starea autostrăzilor: ”Aveți un fix!”

Premierul Viorica Dăncilă i-a spus corespondentului Pro Tv Alex Dima că are ”un fix”, după ce jurnalistul a insistat să afle răspunsuri despre motivele nerealizării autostrăzilor promise de guvernarea PSD-ALDE.

Dăncilă, despre acuzaţiile aduse lui Kovesi: ”Justiţia să-şi facă datoria”
Dăncilă, despre acuzaţiile aduse lui Kovesi: ”Justiţia să-şi facă datoria”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, referindu-se la acuzaţiile aduse Laurei Codruţa Kovesi, că nu este treaba prim-ministrului să comenteze o problemă legată de justiţie, precizând că în faţa legii toţi sunt egali.

Guvernul Dăncilă, acuzat că
Guvernul Dăncilă, acuzat că "măsluieşte" cifrele Bugetului pe 2019

USR şi PNL cer o anchetă parlamentară privind rectificarea bugetară pozitivă făcută de guvernul Dăncilă în noiembrie 2018, în timp ce senatorul Adrian Wiener acuză Guvernul că a "măsluit cifrele".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.