Rafila: Este posibil să depăşim 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, în luna decembrie

Alexandru Rafila
Inquam/ George Calin

Alexandru Rafila a declarat că este posibil să depăşim, în luna decembrie, numărul de 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, în cazul în care într-un interval de 7 sau 10 zile vom asista la un salt major al infectărilor, scrie News.ro. 

Întrebat într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD dacă este posibil ca până în luna decembrie să se depăşească 25.000 de cazuri noi pe zi de COVID-19, Rafila a răspuns:

„Da, este o variantă posibilă. Dacă astăzi avem aproape 10.000 de cazuri, vă daţi seama că am avut câte un salt de la o săptămână la alta şi mă refer la media cazurilor, nu la o zi anume, iniţial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o săptămână la alta şi atunci, în mod evident, dacă asistăm la intervale de 7 zile, 10 zile, că avem un salt major se poate ajunge la această situaţie. Problema nu este a numărului de cazuri, problema majoră este legată de două elemente – ce facem cu pacienţii care au forme medii şi care trebuie internaţi şi ce facem cu pacienţii care au forme grave şi trebuie duşi la terapie intensivă”, a afirmat reprezentantul României la OMS, întrebat într-o conferinţă de presă joi dacă există posibilitatea să depăşim 25.000 de cazuri noi pe zi, în luna decembrie.

El a adăugat că sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl poţi întinde la nesfârşit şi a avertizat să nu ajungem în situaţia în care jumătate din decesele din ţara noastră să fie cauzate de coronavirus.

„„Aceste două elemente dacă sunt nerezolvate, şi sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl întinzi la nesfârşit în mod evident, atunci aceşti pacienţii cu forme medii nu vor putea fi internaţi şi vor ajunge să facă forme grave, cei cu forme grave vor ajunge să devină pacienţi critici şi va creşte foarte mult mortalitatea. Lucrul acesta trebuie să fie clar pentru toată lumea. Acum am avut cel mai mult 146 de decese într-o zi. Noi deja suntem ca şi nivel în Uniunea Europeană, cu toate că incidenţa cumulată din ultimele două săptămâni ne plasează undeva pe locul 10 - 12, ca şi mortalitate suntem pe locul 3 - 4. Asta ce-mi arată că în momentul în care eu, ca număr de cazuri, o să ajung la una dintre primele poziţii în UE o să explodeze mortalitatea, se va dubla, se va tripla şi o să ajungem ca jumătate din decesele înregistrate în România datorate coronavirusului şi atunci avem o problemă majoră", a conchis Rafila.

Citește și
Medicii de la UPU Ploiești se confruntă cu o situație limită. Lipsă de paturi, doctori și aparatură
În județul Harghita nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 121 de decese şi 1.014 pacienţi internaţi la ATI. Pe teritoriul României, 37.685 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.042 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 63.938 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 9 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cozminschi (ANPC): În şedinţa de Guvern de astăzi urmează să se instituie purtarea măştii la nivel naţional
Cozminschi (ANPC): În şedinţa de Guvern de astăzi urmează să se instituie purtarea măştii la nivel naţional

Guvernul ar putea decide în şedinţa de joi obligativitatea purtării măştii la nivel naţional, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Eduardt Cozminschi.

În județul Harghita nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19
În județul Harghita nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii cu COVID-19

Cele 14 locuri de ATI destinate pacienţilor bolnavi de COVID-19, existente în spitalele din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sunt ocupate în acest moment, au precizat reprezentanţii celor două unităţi medicale, scrie Agerpres.

CE: Economia României se va contracta cu 5,2% în 2020, iar deficitul crește la 10,3% din PIB
CE: Economia României se va contracta cu 5,2% în 2020, iar deficitul crește la 10,3% din PIB

Economia României va înregistra o contracţie de 5,2% în acest an, mai puţin severă decât se estima iniţial, graţie investiţiilor şi lucrărilor de construcţii, potrivit previziunilor economice de toamnă ale Comisiei Europene (CE).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă