PSD a reclamat la DNA 3 liberali din Guvern, pentru ”constituire de grup infracţional”

Marcel Ciolacu
Agerpres

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a depus o plângere penală la DNA, prin care acuză 3 liberali din Guvern de constituire de grup infracţional organizat, prin exercitarea de presiuni şi şantaj la adresa unor edili ai social-democraţilor.

 

Conform documentului depus de PSD, este vorba despre ministrul Lucrprilor Publice, Ștefan Ion, secretarul general al Guvernului, Costel Barbu, și consilierul de Stat Virgil Guran. 

Ei sunt acuzați de social-democrați de „constituirea unui grup infracţional organizat”, faptă prevăzută si sancţionată de dispoziţiile art. 367 Cod Penal şi „folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid politic pentru obţinerea de foloase necuvenite”, faptă prevăzută si sancţionată de dispoziţiile art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

(...) semnalăm în consecinţă organelor de urmărire penală necesitatea declanşării cu celeritate a unor investigaţii sub aspectul săvârşirii unor fapte asociate faptelor de corupţie si constituire a unui grup infracţional organizat de către membri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal (P.N.L.) şi ai Guvernului României care, uzând în mod ilicit de funcţiile deţinute în cadrul acestei entităţi politice, au iniţiat şi constituit o grupare al cărei unic scop este denaturarea procesului electoral, prin exercitarea de presiuni, ameninţări şi acte de şantaj - direct sau indirect - asupra membrilor Partidului Social Democrat (P.S.D.) ce deţin calitatea de primari sau consilieri, în vederea determinării acestora să-şi părăsească entitatea politică, respectiv P.S.D. - formaţiune politică din partea căreia au candidat şi obţinut încrederea electoratului în anul 2016 şi din care încă fac parte - şi să candideze în viitorul scrutin din postura de membrii P.N.L..

Citește și
Marcel Ciolacu
PSD face primul pas pentru demiterea Guvernului Orban. Ce scrie în moțiunea de cenzură
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

(...)

Astfel, începând cu sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august 2020, dar şi în prezent, subscrisul Partidul Social Democrat a primit, din partea mai multor organizaţii teritoriale, sesizări cu privire la abuzurile ce au fost comise de către reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, fiindu-ne semnalate multiple cazuri în care membrii organizaţiilor noastre locale au fost supuşi, aşa cum am arătat mai sus, unor presiuni şi constrângeri de natura a-i obliga să părăsească entitatea noastră politică - P.S.D., pentru a candida în cadrul alegerilor locale din septembrie 2020, din partea Partidului Naţional Liberal.” - se arată în sesizarea semnată de Ciolacu.

Orban, despre plângerea depusă de PSD la DNA: ”Bazaconii, nu ne e teamă”

 

În replică, premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat că plângerea depusă de PSD la DNA privind "racolarea" de către liberali a mai multor primari social-democraţi reprezintă "bazaconii".

"Bazaconii. Nu ne e teamă, aşteptăm DNA să se pronunţe pe orice temă. Şi cred că DNA-ul ar trebui să fie foarte ocupat cu multiplele furăciuni care au fost făcute de PSD şi care sunt făcute în continuare de PSD, de modul în care duc campania. Şi chiar mi se pare jenant din partea PSD să vorbească de acest subiect, în condiţiile în care, vă dau numai un exemplu, la Buzău, fief-ul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, din 89 de primari, peste 80 de primari în funcţie sunt candidaţi din partea PSD. La Olt, mâna dreaptă a domnului Ciolacu, unde este domnul Stănescu, din 114 primari, peste 100 de primari în funcţie, vorbesc de primari în funcţie, sunt candidaţi din partea PSD. Mai degrabă în judeţele conduse de PSD miroase a presiune pusă asupra primarilor pentru a candida din partea PSD", a declarat Ludovic Orban, luni, la plecarea de la sediul PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat cum au ajuns primarii social-democraţi să candideze pe listele liberalilor, Orban a spus:

"Cunoaşteţi punctul meu de vedere, dacă sunt preşedinţi de organizaţii, au mai fost şi comasări prin absorbţie cu reprezentanţii ALDE, care au fost făcute în urma... şi o serie de primari au venit, cunoaşteţi punctul meu de vedere, nu încurajez acest lucru şi de-a lungul timpului nu am apreciat acest fenomen".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
USR PLUS sesizează Poliția și DNA, după apariția unui clip: ”Falsifică semnături pentru PSD”
USR PLUS sesizează Poliția și DNA, după apariția unui clip: ”Falsifică semnături pentru PSD”

Alianța USR PLUS a anunțat, duminică, faptul că va sesiza Poliția și DNA după apariția pe internet a unei înregistrări video în care presupuși angajați ai Primăriei Sectorului 5 ar falsifica semnături pentru candidați la alegerile locale.

PSD face primul pas pentru demiterea Guvernului Orban. Ce scrie în moțiunea de cenzură
PSD face primul pas pentru demiterea Guvernului Orban. Ce scrie în moțiunea de cenzură

Social democrații fac primul pas pentru schimbarea guvernului PNL și depun, luni seara, moțiunea de cenzură. Ludovic Orban a afirmat că în ultimii 30 de ani nicio moţiune de cenzură nu a fost depusă în timpul vacanţei parlamentare.

Fostul deputat PSD Vlad Cosma, achitat în dosarul sponzorizării ilegale a campaniei electorale
Fostul deputat PSD Vlad Cosma, achitat în dosarul sponzorizării ilegale a campaniei electorale

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a fost achitat de Tribunalul Prahova, în dosarul privind fapte comise în legătură cu sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.