Propuneri la Legea vaccinării. Surse: PNL renunță la plata spitalizării de către nevaccinați

×
Codul embed a fost copiat

Legea privind introducerea certificatului verde de vaccinare obligatoriu la locul de muncă a ajuns, marți, în Comisia de sănătate din Camera Deputaților. 

După încheierea ședinței, preşedintele comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru a anunţat că grupul parlamentar al PNL a propus un amendament la această lege, prin care angajaţii de la stat nevaccinaţi să beneficieze de decontarea testelor de la buget timp de o lună - și nu de două luni de zile, așa cum a propus PSD, recent.

De asemenea, liberalii au mai depus un amendament care prevede ca persoanele nevaccinate să plătească tratamentul și serviciile de spitalizare atunci când ajung la urgență din cauza infectării cu Covid-19.

 

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Însă, după doar 3 ore de la anunțarea acestui amendament, surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că PNL a căzut de acord cu PSD să renunțe la prevederea care îi obligă pe românii nevaccinați împotriva Covid-19 să plătească spitalizarea, dacă sunt tratați pentru noul coronavirus.

Este vorba despre negocierile politice dintre PSD și PNL, pentru formarea unui nou Guvern, care, marți, au avut loc pe tema programului de guvernare.

Cu toate acestea, după apariția acestor informații, președintele PNL Florin Cîțu a negat o asemenea înțelegere.

Florin Cîțu: ”Este un amendament. Nu știu dacă o să aibă voturile..”
Jurnalist: Dar PNL îl susține? Există posibilitatea să-l retrageți?
Florin Cîțu: ”Nu. El este acolo ..”

Bineînțeles, PSD respinge această propunere. 

”Problema plății serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinați este exclusă. Și vă spun lucrul ăsta că este exclusă și din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele de prezentare în spital, tardivă, a celor care sunt infectaţi. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede, ori asta era în mod evident o barieră” - a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila.

Mai mult, PNL nu se înțelege cu PSD în privința Legii care prevede introducerea obligativității certificatului ”verde” de vaccinare la locul de muncă  nici în privința propunerii social-democraților, care vor eliminarea acestui certificat atunci când scade rata de incidență a cazurilor de Covid-19 într-o localitate. 

PNL nu este de acord cu această concesie.

De altfel, fostul ministru PNL Nelu Tătaru a subliniat faptul că amendamentele prezentate în şedinţa comisiei pot fi şi retrase şi că nu există un consens pe amendamentul privind testarea gratuită timp de 30 de zile.

"În acest moment, nu. Discuţiile noastre au fost de prezentare a amendamentelor, toate, vor fi discuţii ulterioare", a afirmat Tătaru.

Întrebat dacă legea se va aplica şi pentru parlamentari, liberalul a declarat că vor fi discuţii în perioada următoare.

De asemenea, în legătură cu posibilitatea introducerii în certificatul verde şi a testului de anticorpi, liberalul a susţinut că în prezent nu este agreată această idee.

"Au fost mai multe păreri. În acest moment nu se agreează acest test de anticorpi, neexistând acea dovadă ştiinţifică", a arătat el.

După ce, zilele trecute, Senatul a respins certificatul verde la locul de muncă, acum, partidele parlamentare – mai puţin AUR – sunt dispuse să negocieze, pentru ca proiectul să devină lege cât mai repede.

Dezbaterile s-au mutat în Camera Deputaţilor, care are rol decizional.

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă