Președintele Klaus Iohannis: ”Avem nevoie de presă independentă”

klaus iohannis
Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul redeschiderii redacției Radio Europa Liberă în România, despre care spune că a reprezentat ”oxigenul nostru mediatic atât de necesar supraviețuirii în perioada comunistă”.

 

De asemenea, șeful statului spune că este nevoie de un astfel de post de radio, în condițiile în care societatea se confruntă cu ”răspândirea de articole eronate, lansarea de campanii mediatice care vizează atingerea unor ținte politice și care dăunează grav interesului public și stabilității statului”.

Textul integral al mesajului președintelui Klaus Iohannis:

„Aici e Radio Europa Liberă! Se va auzi, începând de astăzi, din nou în România, chiar dacă într-o formulă nouă, adaptată tehnologic lumii în care trăim. Salut cu bucurie această relansare cu atât mai mult cu cât Radio Europa Liberă a reprezentat oxigenul nostru mediatic atât de necesar supraviețuirii în perioada comunistă.

Citește și
Liderii europeni la Ateneu
Presa internațională analizează culisele ceremoniei de la Ateneu. Ce spune despre Dragnea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ați fost, înainte de 1989, pentru mulți ani de zile, printre puținele surse prețioase de informații pe care puterea comunistă dorea, în mod abuziv și prin cenzură, să le ascundă românilor. Prin opiniile și analizele colaboratorilor dumneavoastră, ați contribuit la răspândirea adevărului despre acel regim odios care acționa împotriva oamenilor.

În acele vremuri, posturi precum Radio Europa Liberă reprezentau adevărate bastioane ale libertății, care au întreținut aspirațiile occidentale ale românilor și speranța că eliberarea de comunism este posibilă.

Redeschiderea redacției în limba română este o veste bună, pentru că o societate sănătoasă se bazează pe o presă liberă, iar dumneavoastră ați demonstrat că sunteți profesioniști în acest domeniu.

Într-o Europă divizată, care se confruntă cu multiple amenințări, unele dintre ele de natură internă, avem nevoie de presă independentă care să ajute cetățenii să discearnă adevărul într-un ocean mediatic de minciună, știri false și manipulare.

Tendințe extrem de periculoase pe care le credeam îngropate într-un trecut sumbru au reapărut astăzi, ascunse sub forme subversive, în discursurile populiste și pline de demagogie ale unor politicieni dispuși să sacrifice chiar viitorul unei națiuni în numele unor interese meschine și personale.

Umbra întunecată a intoleranței, autocrației și a discursului urii se abate iar asupra continentului nostru.

De aceea, demersul dumneavoastră devine cu atât mai important. Aveți o dublă responsabilitate, de a vă ridica la înălțimea renumelui istoric al postului dumneavoastră și de a deveni un avanpost respectat în misiunea nobilă a corectei informări.

Gradul de democrație al unei națiuni este indisolubil legat de capacitatea de a proteja independența jurnaliștilor și de a încuraja corectitudinea și echilibrul editorial. Răspândirea de articole eronate, lansarea de campanii mediatice care vizează atingerea unor ținte politice și care dăunează grav interesului public și stabilității statului pot fi stopate prin efortul jurnaliștilor onești, care urmăresc mereu aflarea adevărului și își respectă integritatea profesională.

Existența presei independente este vitală pentru sănătatea societății noastre. Nu poate fi imaginată o Românie liberă într-o Europă liberă fără cel mai de preț apărător al democrației - presa liberă. Există jurnaliști care merită să fie susținuți și al căror efort de a-și păstra verticalitatea avem datoria de a-l recunoaște. Îi încurajez pe toți să continue și să nu renunțe la standardele lor etice. Campaniile de denigrare și atacurile personale la adresa unor jurnaliști confirmă că pe unii politicieni îi deranjează libertatea de exprimare și adevărul spus oamenilor.

Sper ca relansarea Radio Europa Liberă, în primul an al noului secol de existență a României și la 30 de ani de la înlăturarea dictaturii în 1989, să marcheze reafirmarea valorilor care fac profesia de jurnalist una esențială într-o democrație.

Vă doresc mult succes!”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mesajul lui Juncker, după primirea în România: „Suntem trataţi ca nişte prinţi aici”
Mesajul lui Juncker, după primirea în România: „Suntem trataţi ca nişte prinţi aici”

„O ordonanţă de amnistie şi graţiere, ar fi un pas înapoi, pentru România!". Iată mesajul ferm transmis vineri de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o discuţie cu şeful statului, Klaus Iohannis.

Presa internațională analizează culisele ceremoniei de la Ateneu. Ce spune despre Dragnea
Presa internațională analizează culisele ceremoniei de la Ateneu. Ce spune despre Dragnea

Presa internațională a scris, vineri, despre preluarea președinției Consiliului UE de către România, pe care a legat-o de disputa din culise dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, cât și de absența lui Liviu Dragnea, dar și de proteste.

Klaus Iohannis: ”Cred că suntem bine pregătiți pentru perioada dificilă”
Klaus Iohannis: ”Cred că suntem bine pregătiți pentru perioada dificilă”

Președinția Consiliului Uniunii Europene este o ocazie bună pentru România de a-și arăta angajamentul față de proiectul european, a spus Klaus Iohannis la întâlnirea de la Palatul Controceni cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Radio Europa Liberă va avea din nou emisiuni pentru România, ca în perioada comunistă
Radio Europa Liberă va avea din nou emisiuni pentru România, ca în perioada comunistă

Radio Europa Liberă va avea din nou un serviciu de ştiri pentru ţara noastră, a anunţat miercuri seară preşedintele companiei, finanţată de Congresul SUA.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.