Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, unde va vorbi despre aderarea la Schengen

Klaus Iohannis
Agerpres

Liderii Uniunii Europene se reunesc la acestă oră la Bruxelles într-o şedinţă în care se va discuta si despre aderarea României la spaţiul Schengen.

Tema nu a fost inclusă oficial pe agenda discuţiilor, dar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va explica în şedinţă de ce ţara noastră merită să fie membru al zonei de liberă trecere.

Decizia nu se va lua mai devreme de luna martie a anului viitor.

Inclusiv astăzi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, şi-a menţinut obiecţiile privind migraţia ilegală.

Reporter Ce ați discutat cu președintele României?

Citește și
mircea cosea
Mircea Coșea: Boicotarea OMV în România este ”absolut ineficientă, suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloși”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Karl Nehammer, cancelarul Austriei: "Poziția Austiei este aceea că trebuie să sprijinim Bulgaria și România. Nu se pune problema să fim o țară împotriva alteia, se pune problema securității. În Austria avem peste 75.000 de persoane neînregistrate (în sistem) și știm că 20.000 de migranți ilegali au trecut prin România. Știm asta cu exactitate din investigațiile poliției austriece. Acum trebuie să găsim o soluție la această problemă."

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: "O să-mi exprim regretul că nu s-a luat o decizie de aderare a României și Bulgariei.".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scandalul Schengen. Klaus Iohannis încearcă să tempereze furia românilor: Votul Austriei nu a fost antiromânesc
Scandalul Schengen. Klaus Iohannis încearcă să tempereze furia românilor: Votul Austriei nu a fost antiromânesc

Președintele României, Klaus Iohannis, a încercat, miercuri, să tempereze furia românilor în scandalul legat de Schengen, afirmând că votul Austriei nu a fost unul ”antiromânesc”.

 

Mircea Coșea: Boicotarea OMV în România este ”absolut ineficientă, suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloși”
Mircea Coșea: Boicotarea OMV în România este ”absolut ineficientă, suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloși”

Economistul Mircea Coşea afirmă că nu este partizanul boicotării unor societăţi austriece din România ca urmare a eşecului Schengen, pentru că acesta este "absolut ineficient" faţă de OMV, deoarece "suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloşi".

 

Klaus Iohannis: România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiție votul Austriei pe Schengen
Klaus Iohannis: România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiție votul Austriei pe Schengen

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, că România nu va ataca la Curtea Europeană de Justiţie votul Austriei privind aderarea ţării noastre la Schengen.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă