Premierul Florin Cîţu: Mi se pare ridicol ca Bucureştiul să aibă cea mai mare subvenţie pe gigacalorie

energie
StirilePROTV

Premierul Florin Cîţu a afirmat că Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pentru gigacalorie, dar în acelaşi timp şi cel mai mare venit pe cap de locuitor, considerând că acest lucru este "ridicol". 

Florin Cîţu a declarat, joi, că această subvenţie a întreţinut un sistem ineficient.

"Astăzi, de exemplu, în Bucureşti, subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect. Această lege a consumatorului vulnerabil va ajuta acele persoane care au nevoie cu adevărat de ajutor şi nu pe toată lumea. Până la urmă această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient, le-a permis şi primarilor, şi companiilor, care au fost până acum, să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget”, a afirmat Cîţu.

El consideră ridicol faptul că Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie, dar şi cel mai mare venit pe cap de locuitor.

"Din ce ştiu eu Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totuşi Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţii şi din partea Primăriei, din altă parte, nu a venit, o să vină acum de la noi. Doar cei care cu adevărat au nevoie vor primi ajutor. Sunt foarte mulţi care nu au nevoie de ajutor, mai ales în Bucureşti”, a explicat premierul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.