Orban: Mai sunt doar 2 capitole de negociere în coaliţie. Când va fi gata programul de guvernare

×
Codul embed a fost copiat

Negocierile și programul de guvernare au avansat duminică între reprezentanții viitoarei coaliții de guvernare, a afirmat președintele PNL Ludovic Orban. Mai sunt doar „două capitole” de încheiat și apoi va fi prezentat și programul de guvernare.

 „Am făcut progrese foarte importante.(...) Practic programul mai are două capitole care nu sunt finalizate la momentul la care am plecat. Au rămas puncte de armonizat care vor fi armonizate într-o analiză pe care o vom face cu colegii din coaliţia de guvernare la nivel de lideri de partide”, a afirmat liderul PNL, citat de news.ro.

Întrebat dacă s-a discutat despre pensii şi salarii, Orban a răspuns: „Când vom finaliza discuţiile, vom prezenta programul de guvernare. În ceea ce priveşte PNL, ştiţi foarte bine care este propunerea noastră din programul de guvernare ca să existe un sistem obiectiv care să ţină cont de realităţile economice, de creşterea economică, de creşterea salariului mediu, de compensarea pierderii puterii de cumpărare în proporţie de 100% ca urmare ratei inflaţiei, a creşterii preţurilor. Este o propunere pe care o susţine şi care este în conconrdanţă cu ceea ce este cu adevărat sustenabil în materie de creştere a preţurilor”.

 

Ce se va întâmpla cu conducerea Camerei Deputaţilor


Orban a mai fost întrebat dacă are emoţii la votul pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor şi dacă ar putea exista trădători în PNL.

Citește și
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, atac la președintele PNL: „Subsemnatul Orban” nu „merită” să mai fie premier
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am încredere în toţi parlamentarii, parlamentarii PNL, USR-PLUS şi UDMR că vor respecta pactul de coaliţie şi am încredere nu numai că mă vor vota pe mine, că vor vota învestirea Guvernului, că vor vota preşedintele Senatului, care va aparţine USR-PLUS, nu am emoţii. Vom face mobilizarea pentru că este nevoie de mobilizare, nu avem o majoritate foarte consistentă. Căutăm să ne înţelegem cu grupul minorităţilor care este foarte important în Camera Deputaţilor astfel încât să avem o colaborare cât se poate de fructuoasă”, a declarat Ludovic Orban.

 

Împărțirea agențiilor

Între timp, după împărţirea ministerelor, PNL, USR-PLUS şi UDMR au distribuit şi cele mai importante agenţii. Sursele politice spun că ANAF-ul va ajunge la PNL, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi agenţiile de mediu la USR-PLUS.

După ce au definitivat capitolele despre finanţe, fonduri europene şi digitalizare, echipele de negociere au trecut la subiecte mai sensibile: justiţie, sănătate şi reforma electorală.

Liderii politici s-au înţeles ca la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cei de la PNL să numească un director. Este una dintre cele mai importante agenţii ale statului pentru că ANAF se ocupa de colectarea impozitelor şi a taxelor de la toţi contribuabilii.

USR PLUS va numi directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţia care distribuie fondurile pentru serviciile medicale, de asemenea, o agenţie care a întâmpinat probleme grave când a implementat sistemul cardului de sănătate.

La USR PLUS ajung şi cele mai importante agenţii care ar trebui să supravegheze protejarea medului, de altfel un capitol la care stăm extrem de prost, prin poluarea ridicată şi defrişările masive. Cei de la USR PLUS vor putea să numească directori la Garda de Mediu, la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi la administraţia care se ocupa de Deltei Dunării.

Tot cei de la USR PLUS vor da şi pesedintele Senatului, în timp ce Cameră Deputaţilor va fi condusă de şeful PNL Ludovic Orban.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Replica lui Orban la nemulțumirile din partid privind negocierile: „Formăm o echipă”
Replica lui Orban la nemulțumirile din partid privind negocierile: „Formăm o echipă”

Ludovic Orban a spus că a respectat mandatul BPN la negocierile din coaliție, drept replică la nemulțumirile din partid referitor la modul în care conduce tratativele.

Marcel Ciolacu, atac la președintele PNL: „Subsemnatul Orban” nu „merită” să mai fie premier
Marcel Ciolacu, atac la președintele PNL: „Subsemnatul Orban” nu „merită” să mai fie premier

Marcel Ciolacu consideră că Ludovic Orban „nu merită” încă o funcție în stat iar „pierzătorii” trebuie să-și strângă „circul ridicol” și să plece din oraș.

PNL îl va propune pe Orban fie ca premier, fie preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ce se va întâmpla cu Cîţu
PNL îl va propune pe Orban fie ca premier, fie preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ce se va întâmpla cu Cîţu

Ludovic Orban vrea să fie din nou premier. Liderul PNL le-a propus colegilor din coaliție să preia el această funcție, ca să deblocheze negocierile pentru formarea noului guvern.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.