Orban, bilanţ după 3 luni: „Impresionant ritmul de îndeplinire a angajamentelor”

×
Codul embed a fost copiat

Prim-ministrul Ludovic Orban a apreciat marţi că, la împlinirea a trei luni de guvernare, ritmul de îndeplinire a obiectivelor asumate este "absolut impresionant", în comparaţie cu realizările cabinetelor PSD.

"Împlinim frumoasa vârstă de trei luni şi m-am uitat în programul de guvernare. Vă readuceţi aminte că gradul de îndeplinire a programului de guvernare de către guvernele PSD după trei ani şi aproape jumătate era de sub 15% raportat la obiectivele stabilite în programul de guvernare. Uitându-mă la programul de guvernare - sigur m-am uitat des la programul de guvernare - vreau să vă spun că este absolut impresionant ritmul de îndeplinire a angajamentelor. (...) Practic, putem să fim extrem de mulţumiţi de acţiunea foarte angajată a Guvernului, de rapiditatea cu care am găsit soluţii, nu numai la problemele pe care le-am inclus în programul de guvernare, ci la multitudinea de probleme cu care am fost confruntaţi datorită administrării catastrofale a treburilor publice în ultimii ani", a spus prim-ministrul în debutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

Astfel, Orban a enumerat măsurile adoptate în această perioadă, menţionând: restructurarea guvernului, asigurarea condiţiilor de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale, nominalizarea candidatului pentru funcţia de comisar european, rectificarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, elaborarea proiectului legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020, organizarea examenului de rezidenţiat în condiţii mai bune pentru absolvenţii facultăţilor de medicină, abrogarea recursului compensatoriu, iniţierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea Parchetelor, prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoare la pensionarea magistraţilor, desecretizarea documentelor necesare pentru ancheta privind dosarul 10 august.

El a vorbit şi despre adoptarea măsurilor pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene şi pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de infringement, adăugând că acest obiectiva fost realizat "aproape integral".

"Oricum, nu am pierdut nici un euro. Dimpotrivă, ritmul de absorbţie a crescut. (...) Absorbţie în plus 400 de milioane de euro", a spus Orban.

Citește și
PSD
Moţiunea de cenzură, dezbătută şi votată miercuri. Ciolacu: „Avem suficiente voturi”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Prim-ministrul a menţionat printre realizări: desfiinţarea "schemei putrede de finanţare fictivă" a Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, reluarea procedurii pentru înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO, "corectarea prevederilor nocive pentru economie" ale Ordonanţei 114, finalizarea execuţiei bugetare, desfiinţarea supraaccizei la carburanţi, a suprataxării contractelor part-time şi split account TVA.

În ce priveşte desfiinţarea Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, ministrul Cătălin Predoiu a declarat că proiectul este finalizat, se află pe site-ul Ministerului Justiţiei şi a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii, pentru emiterea avizului.

Orban a menţionat şi demersurile Guvernului pentru pregătirea stocurilor de energie şi a infrastructurilor de transport pentru perioada de iarnă, dar a admis că iarna nu a fost una dificilă.

"E adevărat că ne-a ajutat şi iarna", a spus premierul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Orban, despre OUG privind organizarea alegerilor anticipate:
Orban, despre OUG privind organizarea alegerilor anticipate: "Paza bună trece primejdia rea"

Guvernul Orban pregăteşte terenul pentru alegerile anticipate. Pe masa Executivului se afla textul unei ordonanţe prin care Ludovic Orban urmăreşte să modifice legislaţia electorală şi să reducă termenele în care se pot organiza alegerile.

Moţiunea de cenzură, dezbătută şi votată miercuri. Ciolacu: „Avem suficiente voturi”
Moţiunea de cenzură, dezbătută şi votată miercuri. Ciolacu: „Avem suficiente voturi”

Parlamentul va dezbate şi va vota miercuri, de la ora 12,00, moţiunea de cenzură depusă ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, au decis, marţi, Birourile permanente reunite.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.