Moțiune simplă împotriva ministrului Investițiilor. Ghinea: ”Este un banc prost”

cristian ghinea
Agerpres

Plenul Camerei Deputaţilor s-a întrunit, luni, pentru a dezbate moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Votul se va da marţi.

Moţiunea, intitulată "Cristian Ghinea - de la zero la abis", a fost semnată de 82 de deputaţi PSD.

În moţiune, PSD susţine că se impune demiterea urgentă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru că acesta a dat dovadă de "diletantism managerial", iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este "un dezastru" şi "distruge România pentru următorii cinci ani".

Textul moţiunii este un banc prost, sunt cinci mari minciuni în document care se pot verifica uşor din informaţii publice, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depuse de PSD împotriva sa.

"Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot spus la dezbaterile din comisiile de afaceri europene că ar fi bine să discutăm pe bune, serios, aşezat despre fondurile europene. Văd şi azi aici că nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că vă suspendă contul pentru fake news", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit Agerpres.

Citește și
cristian ghinea
Cristian Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine, modul în care oameni tineri ies la pensie, asta este o ruşine
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ceea ce priveşte acuzaţia potrivit căreia România pierde bani mulţi în fiecare zi, ministrul citat a menţionat că până acum au intrat în ţară 1,6 miliarde de euro iar alţi 2,3 miliarde de euro vor intra până în luna decembrie.

"Sunt 5 mari minciuni în această moţiune pe care oricine le putea verifica uşor din informaţii publice. Trebuie doar să citiţi. Prima minciună gogonată: vă plângeţi în moţiune că în fiecare zi România pierde mulţi bani. Adevărul este că în anul asta au intrat în România până acum 1,6 miliarde de euro din fonduri structurale. Asta înseamnă 10 milioane de euro în fiecare zi, dacă împărţim pe ore înseamnă 440.000 de euro pe oră, adică aproape jumătate de milion de euro pe oră bani intraţi efectiv în ţară în acest an. Şi asta înainte de PNRR. Acesta este adevărul, găsiţi informaţia pe site-ul MIPE. Alte 2,3 miliarde de euro aflate în procesare bani care vor intra în ţară până în decembrie. Spuneţi în moţiune: faptele şi cifrele vorbesc, Da, cifrele vorbesc şi vă fac de râs", a afirmat Cristian Ghinea.

Cât priveşte rata absorbţiei fondurilor europene, ministrul de resort a menţionat că pentru exerciţiul curent aceasta este de 55%, în marja mediei europene de 58% şi peste rata unor ţări precum Italia, Spania, Danemarca sau Olanda.

"A doua minciună gogonată: spuneţi doamnelor şi domnilor de la PSD că absorbţia curentă este la pământ. Fals: rata absorbţiei pentru exerciţiul financiar curent este de 55%. În marja curentă a mediei europene de 58%, chiar mai mare decât a altor state ca Italia 53%, Spania 51%, Danemarca sau Olanda 45%. Informaţia este din nou publică pe site-ul Comisiei Europene. Puneţi mâna şi citiţi. A treia minciună gogonată: spuneţi că programele din Cadrul Financiar 21 - 27 nu există nici pe hârtie. În acelaşi text, două pagini mai târziu, pentru că autorii moţiunii nu au citit-o de la un capăt la altul, scrie un lucru diferit: programele operaţionale au fost trimise toamna trecută la Bruxelles. Decideţi-vă: ori nu există deloc ori au fost trimise la Bruxelles. Adevărul este că România a publicat încă de anul trecut prima variantă a programelor operaţionale şi într-adevăr au fost trimise la Comisie. Informaţiile astea, şi ele publice, se găsesc pe site-ul MIPE. La fel se găsesc acolo şi programele operaţionale. Puneţi mâna şi citiţi-le", a mai spus ministrul.

Cât priveşte acuzaţia potrivit căreia Guvernul nu a alocat bani pentru gestionarea crizei sanitare COVID 19, oficialul a precizat că 2,7 miliarde de lei au fost alocaţi în ultimul an pentru dotarea spitalelor din România.

"Fondurile europene reprezintă coloana vertebrală financiară a intervenţiei statului român în lupta cu epidemia. Şi aceste informaţii sunt publice, se găsesc pe site, puneţi mâna şi citiţi că nu doare. A cincea minciună gogonată şi cea mai gogonată: s-au evaporat 1,3 miliarde de euro din alocarea pentru PNRR. Fals. Alocarea se face pe baza unei formule de calcul din Regulament. Formula e bazată pe VNR, nu BMW, nu e o maşină nemţească, este venitul naţional brut", a mai arătat Cristian Ghinea.
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
DOCUMENT. Guvernul a făcut public PNRR și promite să facă în 5 ani ce nu s-a făcut în 30
DOCUMENT. Guvernul a făcut public PNRR și promite să facă în 5 ani ce nu s-a făcut în 30

Premierul Florin Cîțu și vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor au prezentat, miercuri, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), document care a fost și publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cristian Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine, modul în care oameni tineri ies la pensie, asta este o ruşine
Cristian Ghinea: Pensiile speciale sunt o ruşine, modul în care oameni tineri ies la pensie, asta este o ruşine

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, cataloghează drept "o ruşine" faptul că pensiile speciale din România sunt foarte mari comparativ cu celelalte pensii.

Cristian Ghinea, despre Nicuşor Dan: Suferă de sindromul de “Mesia din debara”
Cristian Ghinea, despre Nicuşor Dan: Suferă de sindromul de “Mesia din debara”

Ministrul fondurilor europene Cristian Ghinea îl critică, într-un interviu acordat Spotmedia, pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, despre care afirmă că ”suferă de sindromul de “Mesia din debara”, scrie News.ro. 

Ghinea: Am primit 100 de pagini de feedback de la Comisia Europeană, pe PNRR
Ghinea: Am primit 100 de pagini de feedback de la Comisia Europeană, pe PNRR

Comisia Europeană a trimis, numai săptămâna aceasta, 100 de pagini de feedback pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.