Ministrul Finanţelor, despre lansarea discuţiilor de aderare a României la OCDE: Este echivalentă cu aderarea României la UE

OECD
Shutterstock

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, joi, că lansarea discuţiilor de aderare a României la OCDE este ”echivalentă cu aderarea României la Uniunea Europeană dintr-o perspectivă economică”, scrie News.ro.  

”Ieri OCDE – o veste pentru România care este echivalentă cu aderarea României la Uniunea Europeană dintr-o perspectivă economică - a făcut invitaţia oficială a României de a începe negocierile de aderare. Suntem într-o situaţie foarte bună, pieţele sunt stabile, apetitul investitorilor pentru titlurile de stat interne este foarte ridicat”, a afirmat, joi, ministrul Finanţelor.

Guvernul a salutat , marţi, decizia Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind lansarea negocierilor de aderare cu România, arătând că aceasta reprezintă "un succes politico-diplomatic deosebit al ţării noastre, care confirmă, totodată, nivelul ridicat de pregătire tehnică al României".

"Decizia de astăzi a Consiliului OCDE reprezintă o recunoaştere a faptului că România împărtăşeşte valorile şi principiile Organizaţiei", consideră Executivul.

"Rămânem angajaţi, cu energie şi determinare, în atingerea obiectivului de a deveni membri ai OCDE", a arătat, pe Twitter, preşedintele Klaus Iohannis. Premierul Nicolae Ciucă a arătat că aşteaptă "paşii următori" şi discuţiile cu statele membre.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alături de România, decizia de deschidere a negocierilor adoptată marţi s-a referit şi la Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru.

Ce este OCDE, cea mai puternică organizație economică din lume

Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic de politică externă, care a întrunit sprijinul transpartinic al guvernelor postdecembriste ale României. Ţara noastră şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE în aprilie 2004, candidatură care a fost reiterată în mai multe rânduri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani
Partidele au primit, în iunie, subvenții de peste 22 milioane de lei. Ce formațiune politică a încasat cei mai mulți bani

Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor politice în luna în curs o sumă totală de 22.131.414,18 de lei.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.