Marcel Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează

Marcel Ciolacu
Agerpres

Pilonul II de pensii nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Acesta a reiterat că la proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare asumat de Executiv nu a existat un amendament supus aprobării în Guvern prin care să se propună modificarea acestuia.

"În primul rând, ca şi procedură, (...) fiind o lege de asumare a răspunderii Guvernului, amendamentele se aprobă în Guvernul României. În Guvernul României nu a existat o astfel de propunere. Ce pot să vă spun, cu certitudine, nici eu, Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, nici Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, nu am luat o decizie politică şi nu am avut în discuţie, noi doi, o decizie politică în ceea ce priveşte naţionalizarea Pilonului II de pensii. Mai mult, nici eu, nici domnul Ciucă nu vom lua o decizie, cât timp suntem în aceste funcţii, în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii ", a afirmat Ciolacu, la un post tv, conform Agerpres.

Întrebat despre faptul că un secretar de stat din Ministerul de Finanţe ar fi formulat amendamentul referitor la Pilonul II de pensii, el a susţinut că "orice om are dreptul la opinie fără să fie înfierat".

"Suntem în anul 2023, nu suntem în Evul mediu şi nu dăm foc la vrăjitoare şi nu înfierăm oamenii cu fierul pe umăr că au avut o opinie. E dreptul fiecăruia să aibă o opinie. Decizia politică este una foarte clară. Nici n-am avut de gând, nici n-am avut o discuţie serioasă pe acest subiect şi nici nu vom avea de gând să desfiinţăm Pilonul II de pensii. (...) Deciziile politice le iau liderii politici. Eu, repet, nu sunt în Evul Mediu. Eu nu pot să închid gura oamenilor. Eu nu pot să-i spun unui om - de ce ai tu o opinie? Eu analizez, că eu sunt decidentul, eu şi Nicolae Ciucă, suntem decidenţi, noi analizăm, vedem dacă e oportună sau e în regulă acea propunere. Dacă vreţi să fim... în jurul meu să fie numai yesmeni care spun numai ce spun eu? Cum adică să cert lumea că a avut o opinie? A fost opinie proastă, din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că eu trebuie să îndepărtez pe toată lumea care nu gândeşte ca mine. Eu mă uit în ochii dumneavoastră şi vă spun foarte clar: nu se desfiinţează pilonul, nu se naţionalizează Pilonul II de pensii, lucru care s-a întâmplat, mi se pare, şi în Polonia, şi în Ungaria. Suntem, cred, între singurele ţări care avem Pilonul II de pensii în acest sistem", a explicat prim-ministrul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acestuia, Pilonul II de pensii este un fel de asigurare suplimentară pentru salariaţi în cazul în care s-ar întâmpla ceva vreodată cu sistemul Pilonul I.

"Dar, e ceva ce e suplimentar. În acest moment, se iau nişte bani colectaţi la bugetul de stat, se duc ca un fel de asigurare că, dacă se întâmplă ceva vreodată cu sistemul Pilonul I de pensii, lumea este asigurată şi la alt pilon. Mai mult, ştiţi foarte bine că mulţi dintre banii colectaţi la Pilonul II de pensii se regăsesc în împrumuturi către statul român. Deci, este un gentleman agreement. Sper să nu fie nici investiţii, cum s-a întâmplat în trecut, când s-au pierdut banii oamenilor din Pilonul II de pensii. Şi, aici, statul trebuie, prin reglementator, să fie foarte atent să nu se ajungă la acest lucru", a transmis Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.