Marcel Ciolacu, despre scăderea preţurilor la alimentele de bază: "Îmi doresc un acord până la sfârşitul anului"

Marcel Ciolacu

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, în legătură cu scăderea preţurilor la alimentele de bază, că îşi doreşte un acord până la sfârşitul anului, pe modelul din Franţa şi că ar prefera mai puţin să vină cu un act normativ.

”Încă lucrăm la sistem, important este că, încet, încet ajungem la un acord. Indiferent ce sistem vom găsi cu retail-lerii, cu distribuitorii, producătorii români nu vor fi afectaţi. De la aceste principiu am pornit şi ne menţinem acest principiu”, a spus premierul Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

Șeful Guvernului a mai arătat că ”încă aşează lucrurile”, nedorind să spună dacă producătorii vor fi scutiţi de această măsură.

”E ca şi în negocierile politice, nu ne putem antepronunţa, până nu am închis lucrurile. Am primit o listă, le-am spus şi ieri în şedinţa de Guvern, sunt discuţii la legume, fructe, să vedem care sortimente”, a afirmat premierul.

”Ce pot să vă spun foarte clar este că eu îmi doresc un acord, pe care să îl facem până la sfârşitul anului, la fel cum s-a făcut şi în Franţa, nu e niciun secret. Mi-aş dori mai puţin să venim cu un act normativ, dar dacă se va impune acest lucru, să fiţi siguri că vom veni şi cu actul normativ”, a completat şeful Executivului, care a menţionat că ”acordul este acord şi cine îl încalcă, atunci folosesc instrumentele Guvernului, care se numeşte acte normative”.

Citește și
Marcel Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu, prezent la Chișinău: „Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Întrebat dacă perioada va fi de şase luni cu posibilitatea de prelungire, Marcel Ciolacu a spus: ”E un început foarte bun”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că a primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine la propunerea Guvernului privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi urmează să finalizeze un acord. Şeful Executivului a arătat că este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume şi fructe proaspete şi a dat asigurări că va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marcel Ciolacu, despre o scădere a prețurilor la alimentele de bază. „Nu va pune presiune pe producătorii români”
Marcel Ciolacu, despre o scădere a prețurilor la alimentele de bază. „Nu va pune presiune pe producătorii români”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că a primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine la propunerea Guvernului privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, şi urmează să finalizeze un acord.

 

Premierul Marcel Ciolacu, prezent la Chișinău: „Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”
Premierul Marcel Ciolacu, prezent la Chișinău: „Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în cadrul vizitei oficiale la Chişinău, că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană.

 

Promisiunile noului Guvern: Peste o sută de kilometri de autostradă și drumuri expres
Promisiunile noului Guvern: Peste o sută de kilometri de autostradă și drumuri expres

Peste o sută de kilometri de autostradă și drumuri expres! Asta promit noul premier Marcel Ciolacu și ministrul transporturilor Sorin Grindeanu.

Ciolacu refuză în continuare să-l numească pe Abrudean în funcția de secretar general al Guvernului. Care este miza reală
Ciolacu refuză în continuare să-l numească pe Abrudean în funcția de secretar general al Guvernului. Care este miza reală

Social-democrații le transferă liberalilor problema numirii secretarului general al Guvernului. Pentru că premierul Marcel Ciolacu refuză să numească un om susținut de Emil Boc sunt luate acum în considerare şi alte nume.

Întâlnire de gradul zero între Ciolacu și Isărescu. Inflația și deficitul bugetar au fost principalele teme de discuție
Întâlnire de gradul zero între Ciolacu și Isărescu. Inflația și deficitul bugetar au fost principalele teme de discuție

Marcel Ciolacu a avut luni prima sa întâlnire în calitate de premier cu guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Inflația și deficitul bugetar au fost principalele teme de discuție pentru că riscurile sunt în continuare mari.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.