Liviu Dragnea, reacție după ce a citit mesajul lui Emmanuel Macron privind UE

Liviu Dragnea
Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, se declară în acord cu mesajul transmis de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, privitor la UE.

"Am citit mesajul preşedintelui Franţei, domnul Emmanuel Macron! Uniunea Europeană trebuie să revină la valorile şi principiile pe care a fost clădită - de la drepturile fundamentale ale omului până la coeziunea socială şi economică. Preşedintele Macron propune interzicerea finanţării partidelor politice de către puteri străine. Total de acord! Inclusiv finanţarea indirectă şi netransparentă prin campanii de propagandă susţinute de organizaţii paravan", a scris Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor se declară "total de acord" şi că trebuie să existe reguli europene care să interzică instigările la ură şi violenţă pe internet.

"Poate că, dacă preşedintele Iohannis va citi mesajul omologului său francez, va înţelege că ura şi violenţa nu pot face parte din registrul 'opiniilor politice'", adaugă Dragnea.

El spune, de asemenea, că este "total de acord cu reformarea Spaţiului Schengen, care să includă toate statele membre şi mai ales România, care oferă frontieră sigură către Orientul Mijlociu".

Citește și
judecatori
O judecătoare din dosarul lui Dragnea cere pensionarea. Apelul ar putea fi luat de la zero
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Total de acord cu un tratat de apărare şi securitate pan-european, împreună cu NATO. România este deja în al treilea an în care îşi respectă angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Apărare. Total de acord cu sancţionarea sau chiar interzicerea companiilor care nu îşi plătesc corect impozitele în statele în care fac profit, care nu respectă normele de mediu şi care oferă produse de calitate proastă în statele din estul Europei", scrie Dragnea.

Preşedintele PSD conchide: "România trebuie să susţină organizarea unei Conferinţe pentru Europa! România trebuie să participe activ la acest proiect!".

Crearea unei "preferinţe europene" în materie de concurenţă, protejarea vieţii politice de ingerinţe externe şi atacuri cibernetice, un Consiliu de securitate european care să includă Marea Britanie sau revizuirea Acordului Schengen se numără printre principalele propuneri prezentate de preşedintele Emmanuel Macron într-un articol-platformă, intitulat "Pentru o renaştere europeană", publicat luni seară în media din statele membre ale UE, transmite AFP.

Şeful statului francez mai propune ca, până la sfârşitul anului, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai statelor membre, să se organizeze o Conferinţă pentru Europa, "pentru a propune toate schimbările necesare proiectului nostru politic, fără tabu-uri sau revizuirea tratatelor". "Această conferinţă ar trebui să permită participarea cetăţenilor şi consultarea mediului universitar, a partenerilor sociali, a reprezentanţilor religioşi şi spirituali", spune Macron.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Taxe reduse pentru cazinouri pe insule. Opoziţia acuză
Taxe reduse pentru cazinouri pe insule. Opoziţia acuză "o lege pentru Dragnea şi Belina"

"Taxe reduse la jumătate pentru cei care fac afaceri pe insule şi grinduri în România, inclusiv cazinouri''. Este propunerea senatorului, Şerban Nicolae, adoptată luni de comisia juridică.

O judecătoare din dosarul lui Dragnea cere pensionarea. Apelul ar putea fi luat de la zero
O judecătoare din dosarul lui Dragnea cere pensionarea. Apelul ar putea fi luat de la zero

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cererea de pensionare a judecătoarei Luciana Mera de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 iunie, transmite Agerpres.

PSD i-a găsit Olguței Vasilescu 3 joburi, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o de 4 ori
PSD i-a găsit Olguței Vasilescu 3 joburi, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o de 4 ori

Olguța Vasilescu a revenit luni la masa Guvernului, dar nu în calitate de ministru, ci de consilier onorific al premierului. Astfel, se va ocupa de domeniul pe care nu a ajuns să-l conducă: infrastructura.

Dragnea, despre modificarea Pilonului II: „Marți va avea loc o discuție la Guvern”
Dragnea, despre modificarea Pilonului II: „Marți va avea loc o discuție la Guvern”

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a vorbit luni seară despre Fondul Suveran de Investiții și despre ce se va întâmpla cu Pilonul II de pensii.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.