Liviu Dragnea a promis ajutoare de 20.000 lei pentru familiile din Moldova

Liviu Dragnea
Agerpres

Locuitorii din zonele rurale din judeţele Moldovei vor beneficia de un sprijin financiar guvernamental în valoare de 20.000 de lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit.

Anunțul a fost făcut vineri, la Botoşani, de preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, măsura, care nu are caracter de ajutor de stat, va fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă şi va fi valabilă pentru şase judeţe din Nordul Moldovei.

"Plecând de la ideea că această regiune are un PIB pe locuitor de 27.000 de lei/an faţă de 44.000 de lei media naţională, am gândit, am elaborat un program specific de sprijin punctual pentru această regiune. Acordarea de 20.000 de lei în fiecare gospodărie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în mediul rural şi dotarea gospodăriilor cu utilaje agricole. Cei care vor şi mai mulţi bani, pot merge până la 40.000 de lei şi le putem acorda garanţii pentru credite. Şi aici vorbim de izolarea termică şi energetică prin anvelopare, încălzire cu centrale termice, conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei, apă caldă menajeră prin sisteme solare", a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a vorbit de adoptarea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea dezvoltării zonelor celor mai defavorizate prin încurajarea investiţiilor şi a creării locurilor de muncă într-un context durabil.

Citește și
Eveniment al femeilor din PSD de 8 martie
BEC a tras la sorți PSD pe primul loc pe buletinul de vot. Cine urmează pe 2 și 3
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Prin această schemă vor fi sprijinite construcţiilor pentru sănătate, pentru industria alimentară, construcţiile turistice şi construcţiilor de depozitare", a precizat liderul social- democrat.

Acesta a afirmat că măsurile nu au caracter electoral, ci sunt o consecinţă a faptului că veniturile de la buget permit acest lucru.

"2019 este anul când nivelul bugetului de stat, nivelul veniturilor ne permit să venim cu acest program destul de bine închegat de sprijin pentru judeţele din Moldova. În România sunt alegeri aproape în fiecare an. Dacă mergem pe logica asta, înseamnă că nu trebuie să mai faci nimic. Electoral, neelectoral, pe noi ne interesează ca acest program să înceapă să fie implementat. Este rolul tuturor instituţiilor statului, civile, să comunice acest program tuturor cetăţenilor din Moldova, tuturor firmelor din Moldova, tuturor instituţiilor publice, pentru că acolo sunt câteva componente ale acestui program care pot determina începerea serioasă a unei creşteri serioase în această regiune, la care se adaugă proiectele mari de infrastructură care au fost iniţiate", a mai spus Dragnea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Alianța 2020 USR PLUS acuză Primăria Capitalei că face propagandă PSD pe bani publici
Alianța 2020 USR PLUS acuză Primăria Capitalei că face propagandă PSD pe bani publici

Alianța 2020 USR PLUS a sesizat Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă pentru folosirea de către Primăria București a companiilor municipale în acțiuni de amplasare a bannerelor și materialelor de propagandă ale PSD.

BEC a tras la sorți PSD pe primul loc pe buletinul de vot. Cine urmează pe 2 și 3
BEC a tras la sorți PSD pe primul loc pe buletinul de vot. Cine urmează pe 2 și 3

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit miercuri, prin tragere la sorţi, ordinea partidelor pe buletinul de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai, pe primele 3 locuri aflându-se PSD, Alianţa 2020 USR PLUS şi Partidul Pro România.

USR - PLUS, plângere la poliție: ”Se încearcă compromiterea noastră cu citate false”
USR - PLUS, plângere la poliție: ”Se încearcă compromiterea noastră cu citate false”

Alianţa 2020 USR PLUS anunţă, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, că va depune plângere la Poliţie pentru folosirea ilegală a identităţii formaţiunii. 

Europarlamentar liberal: UE aşteaptă să scăpăm de Dragnea, Europa s-a săturat de el
Europarlamentar liberal: UE aşteaptă să scăpăm de Dragnea, Europa s-a săturat de el

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan spune că întreaga Uniune Europeană aşteaptă ca PNL să câştige alegerile europarlamentare și să "scape" Europa de Liviu Dragnea.

Ponta, despre liderii PSD: ”Când am stat lângă ei, am greşit foarte tare”
Ponta, despre liderii PSD: ”Când am stat lângă ei, am greşit foarte tare”

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat sâmbătă, la lansarea candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare, că locul său şi al colegilor săi din Pro România nu va fi alături de cei pe care îi critică acum.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.