Legea recursului compensatoriu a fost abrogată, însă ”Dragnea va ciupi câteva zile”

×
Codul embed a fost copiat

Deputatul USR Stelian Ion a salutat, miercuri, adoptarea în Camera Deputaților a legii de abrogare a recursului compensatoriu, precizând, însă, că Liviu Dragnea sau Radu Mazăre vor ”ciupi”, totuși, câteva zile de libertate.

Liderul deputaților Uniunii Salvați România a declarat după adoptarea legii de abrogare a recursului compensatoriu că ”epoca infractorilor începe să apună”.

”Epoca infractorilor începe să apună. Epoca în care cei care săvârșesc infracțiuni sunt premiați, în vreme ce cetățenii onești sunt ignorați de către statul român s-a dus. trebuie să înțelegeți cu toții lucrul ăsta. Și cei care au votat, au susținut, varianta aceasta odioasă a legii recursului compensatoriu ar trebui să-și toarne cenușă în cap, nu să vină să ne explice cât de bună este această lege și ce greșit a fost acest vot.” - a spus parlamentarul.

De asemenea, Stelian Ion a ținut să sublinieze faptul că, deși proiectul inițial de lege privind recursul compensatoriu a fost elaborat de fostul ministru Raluca Prună, legea a fost ulterior modificată de PSD până când a ajuns în forma în care a permis ca mii de deținuți periculoși să fie eliberați mai devreme.

În acest fel, fostul președinte al PSD Liviu Dragnea ”va ciupi câteva zile în baza acestei legi”.

Citește și
Florin Claudiu Roman, deputat PN
Un deputat PNL își contrazice propriul ministru: Lui Dragnea ”i s-a făcut o favoare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Trebuie spus că proiectul inițial a avut cu totul altă variantă decât ceea ce a rezultat în urma lucrărilor comisiei juridice, cosude de către Eugen Nicolicea. Varianta aceasta nefastă este varianta Nicolicea, nu varianta Prună, așa cum în mod mincinos și rușinos încearcă să susțină în spațiul public PSD-ul. Și da, Liviu Dragnea va beneficia, probabil, va ciupi câteva zile în baza acestei legi, pentru că știți foarte bine, cei din PSD, pentru că se aplică un principiu în dreptul penal, acela al aplicării legii penale mai favorabile.

Ași știut și când ați adoptat această lege, iar noi venim acum și închidem robinetul. Legea se va aplica până în momentul în care va intra în vigoare această lege de abrogare și Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu - conducătorii dumneavoastră mult iubiți - vor ciupi doar câteva zile din acestea de beneficiu în baza recursului compensatoriu până în momentul în care va intra în vigoare această lege” - a mai spus Stelian Ion.

Până acum, peste 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi înainte de a-şi ispăşi pedepsele.

Singurii parlamentari care au mai avut obiecţii au fost chiar artizanii acestei legi, deputații PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea. Ei au susţinut, marți, la dezbaterile din Comisia Jurifică, faptul că abrogarea va atrage amenzi usturătoare de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, având în vedere ca deţinuţii stau în aceleaşi condiţii în închisori.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Liviu Dragnea, mesaj pentru România din spatele gratiilor:
Liviu Dragnea, mesaj pentru România din spatele gratiilor: "Am renunțat la libertate de dragul tău"

Printre cei care au ținut să transmită un mesaj de Ziua Națională a României se numără și Liviu Dragnea. "Mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău", a scris el pe Facebook, din spatele gratiilor.

Un deputat PNL își contrazice propriul ministru: Lui Dragnea ”i s-a făcut o favoare”
Un deputat PNL își contrazice propriul ministru: Lui Dragnea ”i s-a făcut o favoare”

Liderul deputaţilor liberali, deputatul Florin Roman, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că, din punctul său de vedere, este "evident" că lui Liviu Dragnea "i s-a făcut o favoare" din partea conducerii Penitenciarului.

Ponta se oferă să reformeze stânga, după ”gravele greșeli ale echipei Dragnea-Dăncilă”
Ponta se oferă să reformeze stânga, după ”gravele greșeli ale echipei Dragnea-Dăncilă”

Fostul președinte al PSD Victor Ponta s-a oferit să reformeze forțele politice de stânga din România, după eșecul înregistrat de Viorica Dăncilă în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Mesaj dur al unui primar PSD: ”Ajunge. Adio Viorica. Adio Rovana. Țara lui Dragnea a murit”
Mesaj dur al unui primar PSD: ”Ajunge. Adio Viorica. Adio Rovana. Țara lui Dragnea a murit”

Primarul PSD al orașului Pucioasa, Constantin Ana, a postat pe Facebook un mesaj critic la adresa partidului din care face și el parte, după eșecul înregistrat de Viorica Dăncilă în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.