La câteva zile după ce a spus că nu sunt bani, Ministrul Finanțelor a amânat o nouă sursă de venit la buget

Marcel Bolos
Agerpres

Aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată permite accesul la datele privind valoarea impozabilă a clădirilor, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor.

„Guvernul a aprobat în şedinţă ordinară proiectul de ordonanţă de urgenţă care impune o serie de măsuri pe linia continuării proiectelor de digitalizare şi a conformării voluntare pentru contribuabili. Avem în acest fel trei categorii de măsuri principale. Este o primă măsură referitoare la e-case de marcat fiscale. După cum ştim, în sistemul naţional sunt racordate peste 650.000 de case de marcat fiscale şi, în scopul conformării voluntare, structura sistemului de informaţii a raportărilor zilnice între contribuabili şi ANAF va fi una care va conţine şi elemente de identitate opţională pentru cumpărători. Practic, ne pregătim pentru proiectul care va însemna declaraţia unică digitală pe care o vom implementa în perioada următoare ca şi o continuare a măsurilor pe care le avem în domeniul digitalizării. Aşadar, odată aprobată această ordonanţă, vom avea un sistem complet de informaţii pentru ceea ce înseamnă raportarea datelor financiare de către contribuabil, dar şi un fundament mai complet pentru modulele antifraudă pe care le avem în lucru şi pe care intenţionăm să le operaţionalizăm cu data de 1 iunie, pentru a trece la o altă modalitate de management a riscului fiscal", a spus Boloş.

A doua categorie de măsuri aprobată tot în şedinţa de marţi a Executivului, este "pe linia proiectului şi acţiunilor de digitalizare pe e-Transport". Astfel, în cazul celor care au uitat sau au omis să obţină codul UIT pentru declaraţia de e-Transport, dar bunurile sunt înregistrate în evidenţele contabile, se va renunţa la măsura confiscării acestor bunuri, iar instituţiile vor aplica doar amenzi.

„Pentru cea de-a treia categorie de măsuri, cea referitoare la marile proprietăţi, marile averi, al cărei termen scadent era pentru data de 30 aprilie, am amânat - şi s-a aprobat amânarea acestui termen - până la data de 30 septembrie, pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată să permită accesul la informaţii privind valoarea impozabilă a clădirilor. După cum se cunoaşte, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane de lei şi mijloacele de transport cu o valoare de peste 375.000 lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termen scadent pentru 30 aprilie. Iar în acest context, pentru a avea acces la aceste categorii de informaţii pe care le-am menţionat, dar şi pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul, aşa cum am menţionat, s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024", a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, proiectele pentru digitalizarea ANAF continuă. În acest sens, modulul e-Factura este funcţional şi operaţional din data de 1 ianuarie şi i-au fost aplicate îmbunătăţiri de-a lungul timpului, ca urmare a observaţiilor primite de la mediul de afaceri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vineri, ministrul Finanțelor anunța că are nevoie de 10 miliarde de lei pentru a acoperi impactul recalculării pensiilor, de la 1 septembrie, precum și a majorărilor aferente acestui proces.

„La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat cheltuielile cu asistența socială pe trimestrul I sunt în sumă de 33,6 mld. lei, respectiv 25,1% din bugetul aprobat. În condițiile în care drepturile de pensie majorate în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii intră în plată începând cu luna septembrie, este necesară alocarea suplimentară de fonduri pentru plata acestora. Impactul estimat de inițiator pentru anul 2024, prezentat în Expunerea de motive a legii mai sus-amintite este în sumă de 10,0 mld. lei”, se prevede într-o mini-analiză prezentată guvernului de șeful Finanțelor, Marcel Boloș.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.