Klaus Iohannis participă la reuniunea de la Paris organizată de Emmanuel Macron privind sprijinul acordat Ucrainei

klaus iohannis, emmanuel macron
AFP

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Paris, alături de o serie de lideri aliaţi, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Kievului.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea de nivel înalt este organizată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Discuţiile vor viza evoluţia războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, implicaţiile acestuia asupra securităţii europene şi euroatlantice, precum şi identificarea opţiunilor pentru intensificarea asistenţei pentru Ucraina, precizează sursa citată.

Klaus Iohannis salută demersul preşedintelui francez şi subliniază că unitatea şi solidaritatea comunităţii internaţionale în sprijinul acordat Ucrainei sunt esenţiale şi trebuie menţinute, se arată în comunicat.

Cu acest prilej, şeful statului român va reafirma poziţia constantă a României de susţinere multidimensională a Ucrainei atât timp cât va fi nevoie, mai transmite Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Citește și
klaus iohannis, mark rutte
De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cele două avantaje pe care le are Klaus Iohannis în cursa pentru șefia NATO. De ce Alianța ar prefera candidatura românului
Cele două avantaje pe care le are Klaus Iohannis în cursa pentru șefia NATO. De ce Alianța ar prefera candidatura românului

Președintele Klaus Iohannis va sta, luni, față în față, la Paris, cu liderii europeni, la scurt timp după ce s-a aflat că România le-a transmis aliaților că îl va propune la șefia NATO.

De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte
De ce Klaus Iohannis are șanse mici să ajungă șeful NATO. Marile puteri din Alianță care sunt de partea lui Mark Rutte

Olandezul Mark Rutte se află într-o poziţie puternică pentru a conduce NATO, deoarece SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania îl susţin. Totodată, numele lui Klaus Iohannis a fost vehiculat „în discuţii informale recente”.

Liderii din Occident, convocați de Macron la Paris. Scopul marii adunări din capitala Franței
Liderii din Occident, convocați de Macron la Paris. Scopul marii adunări din capitala Franței

Preşedintele francez Emmanuel Macron organizează luni, la Paris, o reuniune în sprijinul Ucrainei cu liderii altor ţări, la doi ani de la declanşarea ofensivei ruse, a anunţat joi preşedinţia franceză, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă